Monthly Archives: octombrie 2017

Ministrul Daea: În țară vor fi opt centre regionale de preluare a lânii

Ministrul Agriculturii Petre Daea s-a aflat, sâmbătă după amiaza, la Iași pentru a inaugura noul laborator de verificare a calității lânii, acesta fiind unul din cele trei centre existente în țară, după județele Vâlcea și Cluj, informează AGERPRES. Daea a precizat că testele vor fi gratuite, iar analizele vor fi făcute cu aparatura recondiționată.   "Cu…
Citeste mai departe

Arafat: S-au alocat fonduri fără precedent pentru sistemul de situații de urgență

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, susține că autoritățile au "alocat fonduri fără precedent pentru sistemul de situații de urgență" din România, informează AGERPRES. El a declarat, duminică, la Botoșani, că sumele alocate pentru investițiile din domeniul situațiilor de urgență se ridică la 600 de milioane de euro. "Asistăm la un moment…
Citeste mai departe

Referendum în Catalonia: În reacțiile internaționale predomină condamnarea violențelor

Referendumul de duminică privind independența provinciei spaniole Catalonia a fost marcat de ciocniri între separatiști și forțele de ordine, soldate cu peste 700 de răniți, potrivit datelor oficiale. Reacțiile internaționale sunt cvasi-unanime în condamnarea acestor violențe. Doi miniștri britanici — Boris Johnson, de la Externe, și Liam Fox, de la Comerț — au exprimat astfel…
Citeste mai departe

Referendum în Catalonia: Premierul spaniol Rajoy spune că nu a avut loc

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat duminică seara că în Catalonia a avut loc un referendum pentru independență, informează Reuters. Consultarea populară a fost "o parodie a înseși esenței democrației", a susținut Rajoy, citat de DPA, preluat de AGERPRES. Potrivit AFP, au drept de vot circa 5,3 milioane de cetățeni din Catalonia, provincie spaniolă cu…
Citeste mai departe