Câinii de terapie, eficienţi pentru reducerea simptomelor ADHD la copii

Câinii de terapie pot contribui la reducerea simptomelor tulburării hiperkinetice cu deficit de atenţie (ADHD) la copii, au confirmat oamenii de ştiinţă în urma primului studiu clinic randomizat controlat, efectuat în Statele Unite, informeazã AGERPRES.
Intervenţia asistată de animale (AAI) este utilizată de decenii, însă abia recent dovezile empirice au început să susţină beneficiile acestei practici.
Condusă de doctor Sabrina E. B. Schuck, director executiv al Centrului pentru dezvoltarea copilului din cadrul Universităţii Irvine din California (UCI), cercetarea a fost realizată pe copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 9 ani diagnosticaţi cu ADHD, cărora nu le fuseseră administrate medicamente pentru acest sindrom.
"Descoperirea noastră potrivit căreia câinii pot grăbi răspunsul la tratament este foarte semnificativă", a declarat Schuck, citată într-un comunicat.
"În plus, faptul că părinţii copiilor din grupul CAI (intervenţie asistată de câini - n.a.) au raportat de-a lungul timpului mai puţine probleme comportamentale în comparaţie cu cei trataţi fără ajutorul câinilor de terapie este o dovadă în plus ce atestă importanţa acestui studiu", a adăugat cercetătoarea.
Studiul recent a distribuit participanţii în mod aleator şi a comparat beneficiile bazate pe dovezi ale intervenţiilor psihosociale cu practici similare asistate de câini de terapie.
Potrivit rezultatelor studiului, copiii cu ADHD care au beneficiat de intervenţia asistată de câini au prezentat o reducere a simptomelor deficitului de atenţie şi o îmbunătăţire a abilităţilor sociale.
După 12 săptămâni, atât intervenţiile CAI cât şi cele non-CAI s-au dovedit eficiente pentru reducerea severităţii simptomelor ADHD, însă grupul asistat de câinii de terapie a înregistrat rezultate mai bune în ceea ce priveşte reducerea simptomelor deficitului de atenţie şi îmbunătăţirea abilităţilor sociale după doar opt săptămâni. Totodată, copiii din acest grup au prezentat mai puţine probleme comportamentale în comparaţie cu cei care nu au fost asistaţi de câini de terapie.
Cercetarea a fost publicată la sfârşitul săptămânii trecute de Asociaţia Americană de Psihologie în jurnalul Human-Animal Interaction Bulletin (HAIB) al Societăţii de Consiliere Psihologică (Society of Counseling Psychology), după ce noi informaţii în acest sens au fost prezentate în cadrul conferinţei din 2018 a Societăţii Internaţionale de Antrozoologie (International Society for Anthrozoology), desfăşurată între 2 şi 5 iulie în Sydney, Australia.