Consumul excesiv de alcool îmbătrânește prematur arterele sangvine (studiu)

Consumul excesiv de alcool poate conduce, în timp, la îmbătrânirea prematură a arterelor, în special în rândul bărbaților, crescând riscul de boli cardiovasculare, informează Science Daily, preluat de AGERPRES, citând un studiu realizat recent în Marea Britanie.
Obiceiul de a consuma alcool în mod excesiv poate afecta elasticitatea pereților arterelor ducând la rigidizarea acestora și la îmbătrânirea lor prematură, fapt ce perturbă circulația sângelui, se arată în studiul publicat în ''Journal of the American Heart Association''.
Oamenii de știință au descoperit că bărbații care obișnuiau 3 să bea în mod excesiv alcool prezentau un risc mai mare de rigidizare a arterelor în comparație cu cei care consumau moderat alcool. Acest lucru nu a fost evidențiat și la persoanele de sex feminin, cercetarea fiind realizată pe un eșantion de 3.869 de persoane dintre care 73% bărbați.
Studiul, care a analizat obiceiurile legate de consumul de alcool pe o perioadă de 25 de ani, vine în completarea cercetărilor realizate anterior potrivit cărora consumul moderat de alcool ar avea beneficii pentru sănătate și chiar poate reduce riscul de boli cardiovasculare, însă oamenii de știință au dorit să afle cât alcool este prea mult și în ce moment acest obicei începe să afecteze sănătatea arterelor.
În Marea Britanie, consumul excesiv de alcool presupune ingerarea a peste 112 grame de etanol pe săptămână, iar consumul moderat de alcool presupune consumul a 1-112 grame de etanol pe săptămână, arată sursa citată.
Potrivit American Heart Association, consumul moderat de alcool presupune una sau două porții de băutură pe zi pentru bărbați și o porție pentru femei (340 de grame de bere, 113 grame de vin sau 40 de grame de băuturi spirtoase).
Consumul excesiv de alcool crește riscul de dependență, de atac cerebral, de anumite tipuri de cancer, de suicid, de accidente și favorizează factorii de risc cardiovascular printre care se numără hipertensiunea și obezitatea.
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, fiind răspunzătoare de aproximativ o treime din numărul total de decese, potrivit cercetătorilor.
Modul în care consumul de alcool are efect asupra sănătății este neclar, susține Darragh O'Neill, conducătorul studiului și epidemiolog în cadrul University College London. "S-a sugerat că un consum de alcool poate crește nivelurile de colesterol LDL — ''bun'' — și descrește aderența plachetelor sangvine. Dimpotrivă, un consum exagerat poate activa anumite enzime care vor duce la acumularea de colagen ceea ce poate, la rândul ei, exacerba rata de rigidizare a arterelor", a explicat acesta subliniind că cercetările vor continua pe grupuri multiple de subiecți.