Persoanele care lucrează peste 55 de ore pe săptămână prezintă un risc cu 40% mai mare de fibrilație atrială-studiu

Persoanele care lucrează mai mult de 55 de ore pe săptămână sunt expuse unui risc cu 40% mai mare de a dezvolta fibrilație atrială, avertizează un studiu realizat recent în Marea Britanie, informează vineri express.co.uk, preluat de AGERPRES.
Specialiștii știu deja că un program îndelungat de lucru crește riscul de accident vascular cerebral (AVC), însă asocierea dintre munca prelungită și ritmul cardiac neregulat — cunoscut și sub numele de "fibrilație atrială" — nu era cunoscută până la acest studiu.
Un studiu realizat pe un eșantion de peste 85.500 de cetățeni britanici și scandinavi — femei și bărbați — a descoperit o legătură între programul de muncă îndelungat și riscul de apariție a unei afecțiuni a inimii care cauzează un ritm cardiac neregulat, adeseori neobișnuit de ridicat.
În comparație cu persoanele care au un program de lucru normal, ce constă între 35 și 40 de ore lucrate în fiecare săptămână, angajații care muncesc peste 55 de ore pe săptămână se confruntă cu un risc cu 40% mai mare de a dezvolta fibrilație atrială în următorii 10 ani.
La fiecare grup de 1.000 de persoane incluse în studiu, medicii au constatat un număr suplimentar de 5,2 cazuri de fibrilație atrială în rândul persoanelor cu orare de muncă aglomerate, pe parcursul duratei de monitorizare de 10 ani.
Fibrilația atrială este cea mai frecventă tulburare de ritm cardiac. Această maladie, ce afectează aproximativ 1 milion de persoane în Marea Britanie, poate să provoace AVC, insuficiență cardiacă și demență.
Mika Kivimaki, profesor la University College London, coordonatorul principal al studiului, a spus: "Aceste descoperiri arată că programul de lucru îndelungat este asociat cu un risc sporit de fibrilație atrială, cea mai cunoscută formă de aritmie cardiacă".
"Acesta ar putea fi unul dintre mecanismele care explică riscul ridicat de AVC, observat anterior, în rândul persoanelor care petrec multe ore la locul de muncă".
"Se știe că fibrilația atrială contribuie la apariția AVC-ului, dar și la apariția altor efecte medicale adverse, precum insuficiența cardiacă și demența asociată AVC-ului".
Profesorul Kivimaki și colegii lui care au realizat această meta-analiză la IPD-Work Consortium au studiat datele provenind de la 85.494 de bărbați și femei din Marea Britanie, Danemarca, Suedia și Finlanda, care au participat la cel puțin unul dintr-o serie de opt studii realizate în aceste țări între 1991 și 2004.
Programul de lucru a fost clasificat în mai multe categorii: sub 35 de ore, 35-40 de ore (program standard), 41-48 de ore, 49-54 de ore și peste 55 de ore pe săptămână. Niciunul dintre participanți nu suferea de fibrilație atrială la începutul studiilor.
Pe parcursul celor 10 ani de monitorizare au apărut 1.061 de cazuri noi de fibrilație atrială — o incidență de 12,4 la 1.000 de persoane.
În rândul celor 4.484 de persoane care lucrau peste 55 de ore săptămânal, incidența acestei afecțiuni a fost de 17,6 la 1.000 de persoane.
Studiul a fost publicat în European Heart Journal.