Tehnici antistres

Stresul este boala secolului. Vrem, nu vrem suntem victimele stresului, iar cauzele sunt atât de variate încât nici nu merită să mai fie amintite. Părerea cea mai rea este că stresul este factorul agravant pentru foarte multe din suferinţele omului modern, de la boli cardiovasculare, la cele metabolice, de la obezitate, până la lipsa apetitului. Pentru toate acestea câteva tehnici antistres sunt nu doar utile, ci şi necesare.

Exista medicamente, dar există şi tehnici antistres naturale, care te pot ajuta să te relaxezi şi să priveşti lumea dintr-o altă perspectivă: fără stres. Pe de altă parte există şi stresul bun, dar asta este o altă poveste.

Mirosul de lavandă
. Numeroase studii au confirmat faptul ca aroma de lavandă (evident cea naturală) are incredibile efecte calmante. Indiferent că ţii un mănunchi de lavandă pe birou sau foloseşti acasă un şampon ce are la baza levănţică, efectul va fi acelaşi. Simţul olfactiv este unul dintre simţurile definite ca fiind primare, iar memoria olfactivă este una de lungă durată. Asta face ca reacţiile emoţionale pe care le declanşează mirosurile să fie speciale. Mirosul de lavandă  activează aceste mecanisme, fără să dea reacţii colaterale, cum ar fi somnolenţă sau dureri de cap.

Mănâncă un mango. Japonezii sunt cei care au demonstrat că mirosul de mango are un efect calmant, deşi nu şi-au putut explica ce îl generează. Poţi să ţii fructul pe birou sau chiar să-l mănânci la gustare. Este sănătos, săţios, iar aroma lui te face să te relaxezi. Oricum ideea de a mânca ceva plăcut este una din tehnicile antistres care funcţionează.

Plângi
. O repriză bună de plâns relaxează şi calmeaza. Mai mult, motivul care te determină să plângi, pare mai uşor de gestionat şi de suportat, după o explozie de lacrimi. Ideea este că 85% dintre femeile unui grup de studiu, care au fost chestionate, au recunoascut că se simt mai bine, mai calme şi mai relaxate, după ce au plâns.

Puţină mişcare. Orice fel de exerciţii fizice relaxează. Mişcarea este una dintre cele mai bune tehnici antistres, iar avatajul este că nu trebuie să te duci la sală pentru asta. Urcă pe scări şi mergi pe jos. Poţi face asta oriunde.

Foloseşte presupunctura. Există un punct între degetul arătător şi cel mare, la mijlocul distanţei dintre acestea, care odată masat îndepărtează starea de anxietate. Cercetătorii de la Universitatea Politehnică din Hong Kong au testat metodă în cadrul unui experiment, iar rezultatele au dovedit că, masarea şi presarea acestui punct reduce starea de stres şi anxietate, scrie Health.com.

Ascultă muzic
ă. A fost dovedit că dacă asculţi muzica care îţi place efectele asupra creierului sunt similare cu o repriză de sex sau cu  plăcerea de a mânca ceva bun. Muzica este capabilă să producă la nivelul creierului celebrul hormon al fericirii. Aceasta face ca stresul să fie înlăturat sau măcar ţinut sub control. În plus, un fond muzical, în maşină, la serviciu te ajută să te concentrezi mai bine, să te mobilizezi şi să te implici cu plăcere în ceea ce faci.

O baie fierbinte şi o oră în plus de somn. 
Efectul combinat este echivalent cu a închide calculatorul. Dintr-o dată se face linişte, zgomotul de fond al procesorului (oricât ar fi el de silenţios), încetează. O baie fierbinte relaxează, iar o oră de somn în plus face că totul să pară oarecum altfel, dimineaţa.