Adevărul gol-goluţ despre relaţia actuală dintre Bianca şi Victor

În timp ce presa vehiculează intenţia unei nunţi secrete în Las Vegas, relaţia dintre Biaca Drăguşanu şi Victor Slav este îngheţată. Cei doi se pregătesc să încheie ultima vacanţă petrecută împreună.
Nici vorbă de nuntă sau vreo urmă de romantism în călătoria pe care Bianca şi Victor au întreprins- o peste Ocean.
Faptul că au plecat însoţiţi de Monica şi Cristi, naşii lor de cununie, a generat multe speculaţii şi chiar s-a născut ipoteza unei nunţi secrete prin care cei doi să-şi reînnoade destinele. Tot acest scenariu e însă la milioane de ani lumină depărtare de adevăr.
Relaţia dintre Bianca şi fostul ei soţ este un dezastru de luni bune, iar faptul că a rezistat până acum a fost un miracol, spun apropiaţii cuplului.
A rezistat, de fapt, până de Crăciun, moment din care, potrivit surselor noastre, cei doi nici măcar nu-şi mai vorbesc. Au sărbătorit naşterea Domnului la Petroşani, la tatăl Biancăi, şi şi-au vizitat rudele rând pe rând, păstrând însă distanţa dintre ei.

 

«Abia aştept să scap de povara asta de pe suflet»

 

Au fost la un pas să anuleze plecarea în America, dar, cum excursia fusese plătită deja şi le-ar fi stricat vacanţa şi naşilor care urmau să-i însoţească, au decis totuşi să meargă împreună, chiar dacă ştiau că se vor distra fiecare pe barba lui. În avion au stat separat, unul de-o parte, altul de cealaltă a culoarului şi au evitat să apară împreună în vreo poză.
Din informaţiile noastre, Bianca şi Victor au tranşat situaţia şi au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să pună capăt definitiv relaţiei disfuncţionale care îl leagă.
“Abia aştept să mă întorc acasă şi să scap de povara asta de pe suflet”, i-a mărturisit Bianca unei amice, lăsând să se înţeleagă că, imediat ce va ajunge în ţară, îşi va anunţa despărţirea de Victor Slav.