AID solicită interzicerea implicării politicului în nominalizarea membrilor CCR și întărirea controlului civil asupra SRI

Asociația pentru Implementarea Democrației solicită interzicerea implicării politicului în nominalizarea membrilor Curții Constituționale, astfel încât să fie evitate deciziile influențate politic ale CCR, și întărirea controlului civil asupra Serviciului Român de Informații printr-o comisie parlamentară comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI formată din 21 de membri.
''Solicităm schimbarea modalității de nominalizare a membrilor CCR, astfel încât să evităm deciziile influențate politic ale CCR, având în vedere rolul esențial al CCR în democrație. Astfel, implicarea politicului în nominalizarea membrilor trebuie interzisă (...) Solicităm Parlamentului României întărirea controlului civil asupra Serviciului Român de Informații printr-o comisie parlamentară comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI formată din 21 de membri, nu din numai 9 membri cum este în prezent, membri care să nu aibă voie la al doilea mandat, nicidecum la peste 20 de ani de când au calitatea de membri'', se arată într-un comunicat AID transmis joi AGERPRES.
În opinia asociației, hotărârea Curții Constituționale a României privind interceptările ''nu are doar o miză internă, ci este și o mișcare decisivă a Rusiei și a partenerilor săi pe tabla de șah din regiune''.
''La nivel local sunt doar războaie personale, interese directe ale diverșilor actori, precum și multe orgolii, însă România trebuie să fie extrem de vigilentă în ceea ce privește securitatea: NU distrugi securitatea în aceste vremuri, ci întărești pârghiile de control și verificare. Astfel, propunem, sau cel puțin sperăm, ca prim-ministrul Dacian Cioloș să readucă astăzi România pe harta euroatlantică'', adaugă AID.