Analiză MAI: Infracțiunile stradale în primul trimestru, cu 8% mai puține decât în perioada similară din 2015

Infracțiunile stradale au scăzut în primul trimestru al anului 2016 cu 8% față de perioada similară din 2015, potrivit unei analize de etapă a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
"În ceea ce privește creșterea siguranței cetățeanului, obiectivul principal al MAI, analiza primelor trei luni ale anului 2016 a evidențiat menținerea trendului descrescător al infracțiunilor sesizate (scădere cu 3% față de perioada similară a anului trecut), în planul ordinii publice fiind înregistrate cu 8% mai puține infracțiuni stradale", informează un comunicat al MAI remis luni AGERPRES.
Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a condus luni o ședință de analiză a îndeplinirii obiectivelor asumate de MAI pentru primul trimestru al anului 2016, la aceasta participând întreaga conducere a ministerului și șefii structurilor operative.