Andronescu (PSD): Avem foarte multe posibilități de a deschide relațiile de colaborare România – Republica Moldova

Avem foarte multe posibilități de a deschide relațiile de colaborare dintre România și Republica Moldova, a afirmat duminică, Ecaterina Andronescu, vicepreședinte PSD, la finalul întâlnirii cu delegația unioniștilor condusă de George Simion, informează AGERPRES.
"În continuare avem foarte multe posibilități de a deschide aceste relații de colaborare. (...) Să lucrăm împreună pentru ridicarea și din punct de vedere economic, dar să putem să și contribuim la aspirațiile pe care românii din Republica Moldova le au față de România", a spus Andronescu.
Ea a amintit că guvernele PSD "au fost foarte deschise și au sprijinit Republica Moldova. "Vă sunt cunoscute proiectele din anii anterior — grădinițe, microbuze școlare, pe partea de energetică, pe partea de gazoduct", a menționat deputatul social-democrat.
În opinia sa, solicitările delegației, precum aceea ca Basarabia să fie cuprinsă în sărbătorile Unirii Mari, de la 1918, sunt legitime. "Eu cred că este o greșeală că n-au fost cuprinse idei și acțiuni și în legătură cu Basarabia și ar trebui să corectăm aceste lucruri, după cum și ideea de a avea niște responsabili, fie din guvern, fie din partidele politice care să se ocupe de relația cu Republica Moldova'', a adăugat ea.
Andronescu a susținut că, în zilele următoare, se va găsi în programul președintelui PSD, Liviu Dragnea, o modalitate de a se întâlni cu unioniștii.
Totodată, social-democrata și-a exprimat regretul pentru incidentele de la mitingul organizat sâmbătă. "România trebuie să aibă în fiecare moment un comportament demn de calitatea pe care o are, de țară europeană. Eu cred că ministrul de Interne și cei care au organizat evenimentul de ieri, așa cum l-au organizat, trebuie să iasă public și să dea o explicație'', a spus ea.
Andronescu a menționat că PSD este deschis la propunerea privind o declarație a Parlamentului, în privința unirii României cu Republica Moldova și a spus că discuțiile cu delegația unioniștilor a vizat și proiectele pe educație, bursele pe care țara noastră le acordă tinerilor basarabeni.
George Simion a spus că așteaptă să primească "o confirmare" și de la PNL, caracterizat drept "singurul partid cu care nu s-a găsit un limbaj comun", adăugând că până la o clarificare participanții la miting vor continua protestul.
"Până acum suntem mulțumiți de reacția partidelor politice. Ne-am dori foarte mult să găsească consensul între ele și să se întâlnească toate partidele politice la aceeași masă pentru o strategie coerentă pe direcția Republicii Moldova, care să nu se mai schimbe când se schimbă guvernarea", a punctat el.
În context, Simion a pledat pentru înființarea unei "instituții în cadrul statului român", "un oficiu, în subordinea primului ministru care să se ocupe de subiectul Republica Moldova". De asemenea, liderul unioniștilor a arătat că își dorește ca PSD să aibă un vicepreședinte care să se ocupe "strict de problema reîntregirii".