Angel Tîlvăr (PSD): Traficul de persoane afectează deopotrivă românii din țară și din diaspora

Deputatul social-democrat Angel Tîlvăr, coordonator al grupului de combatere a traficului de persoane din Camera Deputaților, consideră că este nevoie și de acțiuni de informare pentru românii din țară sau străinătate care pot cădea victime traficului de persoane, pe lângă măsurile de natură legislativă sau de pedepsire a persoanelor care încalcă legea.
"Recentele dezvăluiri referitoare la destructurarea unei rețele de traficanți de persoane aduc în atenția noastră importanța pe care trebuie să o acordăm acestui flagel care afectează categorii de persoane vulnerabile. Traficul de persoane, asociat cu alte infracțiuni (trafic și consum de droguri, violență extremă, exploatare prin muncă, prostituție) trebuie să primească un răspuns ferm și adecvat din punct de vedere legislativ sau al aplicării legii. În plus, în această perioadă, provocările care stau în fața construcției europene pot pune românii care trăiesc în afara granițelor țării în fața unor situații în care fie nu li se respectă drepturile, fie sunt exploatați prin muncă sau forțați să încalce legile țărilor în care se află la un moment dat. De aceea, pe lângă măsurile de natură legislativă sau de pedepsire a persoanelor care încalcă legea, este nevoie și de acțiuni de informare pentru românii din țară sau străinătate care pot cădea victime traficului de persoane", a afirmat Tîlvăr într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
El a adăugat că la nivelul Parlamentului aspectele legate de fenomenul migrației și de traficul de persoane necesită o atenție cu totul specială în perioada următoare.