Angela Merkel dorește reluarea negocierilor pentru parteneriatul transatlantic

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a pronunțat marți în favoarea reluării negocierilor Uniunii Europene cu Statele Unite pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), transmite AFP, preluat de AGERPRES.
Acordul de liber schimb cu SUA ar permite "să ne rezolvăm împreună toate problemele", a susținut Merkel la un congres economic organizat de partidul său, Uniunea Creștin-Democrată (UCD).

Cancelarul a arătat că relațiile comerciale globale nu sunt un joc cu sumă nulă, în care unii câștigă iar alții pierd. Reuters remarcă tonul ei împăciuitor înaintea summitului G20 de săptămâna viitoare, de la Hamburg."Viziunea mea asupra globalizării este că într-o lume globală și interconectată avem nevoie de un sistem comercial bazat pe reguli, în care toate părțile să poată câștiga", a spus ea.
Referitor la uriașul excedent comercial al Germaniei, Angela Merkel a explicat că acesta se datorează parțial unor factori pe care nu îi poate influența, printre care politica monetară a Băncii Centrale Europene și prețul energiei.