Anthony Bourdain a lăsat moştenire fiicei sale de 11 ani marea parte a averii sale

Regretatul chef american Anthony Bourdain, care a murit la 8 iunie, a lăsat mare parte a moştenirii sale de 1,21 milioane de dolari, fiicei sale Ariane, potrivit mass-media locale, citate de EFE, preluat de AGERPRES.
Testamentul prezentat joi în faţa unui tribunal din New York prevede ca marea parte a bunurilor sale să-i revin fiicei sale Ariane, în vârstă de 11 ani şi o altă parte fostei sale soţii Ottavia Busia-Bourdain, potrivit Daily News şi The New York Post.
Potrivit surselor judiciare, testamentul include 425.000 de dolari lichizi şi în economii, 35.000 de dolari plasaţi într-un cont curent şi 250.000 de dolari în proprietăţi personale, precum şi 500.000 de dolari prevăzuţi din drepturi de autor.
Documentul, scris în anul 2016 cu puţin înainte ca Bourdain şi Busia să divorţeze, nu include un condominiu pe care Anthony îl cumpărase în 2014 în Manhattan cu fosta lui soţie.
Se menţionează însă o ipotecă în valoare de 1,1 milioane de dolari pentru o proprietate nespecificată.
Soţiei sale i-a lăsat milele de avion acumulate din călătoriile sale frecvente şi "efectele sale personale şi casnice" precum autoturisme, mobilă, cărţi şi alte obiecte, pe care poate să le păstreze ori să le înstrăineze după bunul ei plac.
Restul bunurilor au fost lăsate moştenire fiicei sale, potrivit surselor judiciare.
Tribunalul va numi un tutore pentru Ariane, până la împlinirea majoratului, care va custodia şi gestiona moştenirea.
La 8 iunie, Anthony Bourdain, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit mort în camera sa din hotelul de lux Kaysersberg (estul Franţei) de prietenul şi colegul său francez Eric Ripert.
Procuratura franceză a informat despre sinuciderea prin spânzurare a reputatului bucătar şef, care pregătea un nou episod din programul ''Parts Unknown'', difuzat de postul CNN.