Antonescu nu simte nevoia prezenței sale în campania electorală

Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat luni că nu simte nevoia prezenței sale în campania electorală a candidatului ACL la prezidențiale, așa cum este aceasta construită.

"Nici nu am senzația că dl Iohannis are nevoie foarte tare de prezența mea, nici nu simt eu nevoia prezenței în această campanie așa cum este ea construită. Ceea ce nu înseamnă că privesc cu ostilitate. Cred însă că aceste lucruri nu se fac ca la colhoz", a spus Antonescu, la TVR 1.

Senatorul liberal a arătat că are o relație normală, dar nu una apropiată sau de conflict cu Klaus Iohannis.

El a mai spus că nu s-a rupt de PNL și că nu există două aripi în partid, respectiv aripa Antonescu și cea Iohannis. "Nu există în PNL un grup care să obstrucționeze candidatura lui Iohannis", a spus Antonescu.

El a precizat că a renunțat la conducerea PNL după rezultatele de la europarlamentare, nu după ruperea USL.

De asemenea, Antonescu a subliniat că în mod categoric nu se gândește să candideze din nou la șefia PNL, motivând că partidul are timp să promoveze lideri noi.