Argeş: Exerciţiu de intervenţie în cazul unui accident rutier în care au fost implicate materiale radioactive

Un amplu exerciţiu de intervenţie în cazul unui accident rutier în care au fost implicate materiale radioactive a fost organizat, joi, în apropierea Fabricii de Combustibil Nuclear de la Mioveni, judeţul Argeş.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş,preluat de AGERPRES, scenariul exerciţiului a presupus producerea unui accident rutier între două autovehicule, dintre care unul transporta materiale radioactive.
 
"Conform scenariului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo, autocamionul care transporta material radioactiv a derapat şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu copacii, iar autoturismul aflat în spatele autocamionului, din cauza nepăstrării distanţei de mers, s-a izbit de acesta, în urma accidentului rezultând patru victime, dintre care două încarcerate. Având în vedere tipologia accidentului, acţiunile de intervenţie s-au desfăşurat prin aplicarea procedurilor specifice răspunsului la urgenţă radiologică", se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, procedurile specifice prevăd folosirea echipamentului de protecţie adecvat, măsurarea nivelului de radiaţie, acces controlat în zona evenimentului, verificarea contaminării tuturor persoanelor implicate în eveniment, dar şi extragerea de urgenţă a victimelor rezultate din accident de către echipe specializate.
 
La exerciţiu au participat peste 60 de persoane cu 15 autospeciale, atât pompieri, cât şi poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică.
"Scopul exerciţiului a fost perfecţionarea deprinderilor participanţilor în organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative în cazul unei situaţii de urgenţă în care sunt implicate materiale radioactive si verificarea modului de cooperare între structuri", se mai menţionează în comunicatul ISU Argeş. 
Foto: AGERPRES