"Condamn ferm atacul înfiorător care a avut loc azi noapte la Nisa, de Ziua Națională a Franței. Teroarea a lovit din nou poporul francez, a lovit din nou Europa. O zi de sărbătoare s-a transformat într-una de doliu, după ce o mână criminală a curmat viețile a zeci de oameni și a lăsat în urmă peste o sută de răniți. Flagelul terorismului trebuie combătut, actele de cruzime trebuie stopate și putem face asta doar uniți împotriva celor care nu au nicio justificare pentru actele lor", a scris Iohannis, vineri, pe Facebook, preluat de AGERPRES.
El transmite condoleanțe familiilor victimelor și multă putere celor răniți în atac.
"România este alături de Franța în aceste clipe îngrozitor de dureroase", subliniază șeful statului.