Atentatele din 2017 din Catalonia: Trei presupuşi membri ai unei celule jihadiste, puşi sub acuzare

Justiţia spaniolă i-a pus miercuri sub acuzare pe cei trei presupuşi membri ai celulei jihadiste care a planificat dublul atentat din august 2017 din Catalonia, soldat cu 16 morţi şi 140 de răniţi, ultima etapă înainte de a-i trimite în faţa justiţiei, informează AFP, preluat de AGERPRES.
Judecătorul Fernando Andreu de la Audienţa Naţională, înaltul tribunal din Madrid însărcinat cu dosare privind terorismul, i-a pus sub acuzare pe Mohamed Houli Chemlal, 21 de ani, şi Driss Oukabir, 29 de ani, pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă şi posesie de explozive. Primul a supravieţuit exploziei care a avut loc în casa în care celula fabrica explozivi, în timp ce Driss Oukabir a închiriat pe numele său camioneta folosită pentru uciderea a 14 persoane şi rănirea altor 128 de pe artera pietonală La Rambla din Barcelona.
Potrivit magistratului, ei făceau parte dintr-un grup radicalizat al cărui obiectiv era de "a pregăti atentate împotriva celor pe care ei îi considerau 'duşmanii săi', adică lumea occidentală", se spune într-un comunicat al tribunalului.
Said ben Iazza, 25 de ani, proprietarul unui magazin de telefonie mobilă care a furnizat material celulei jihadiste, este urmărit pentru colaborare cu o organizaţie teroristă.
Punerea sub acuzare ('procesamiento') a celor trei bărbaţi, în prezent în detenţie provizorie, marchează potrivit procedurii spaniole finalizarea anchetei şi precede trimiterea lor în faţa unui tribunal.
Celula jihadistă, compusă din opt tineri marocani sau de origine marocană recrutaţi de imamul Abdelbaki Es Satty, intenţiona, potrivit judecătorului, să comită "mai multe atentate de scară mare prin folosirea de explozivi". Printre ţintele fixate figurau Turnul Eiffel din Paris, stadioanele echipelor FC Barcelona şi Real Madrid, Alhamdra din Granada sau parcul de distracţii Port Aventura.
Explozia accidentală din ascunzătoarea lor, în timpul căreia a murit imamul Es Satty, i-a obligat pe supravieţuitori să improvizeze atentatele de la Barcelona şi Cambrils, din 17 şi 18 august 2017. Şase jihadişti ai acestei celule au fost ucişi de poliţie după atacurile lor.