Augustin Viziru a castigat 240.000 de dolari din poker! A devenit jucator profesionist, cu acte in regula!

WOWbiz.ro a descoperit ID-ul cu care actorul joaca pe cel mai mare site de profil din lume si a reusit sa obtina date statistice spectaculoase cu privire la evolutia lui din ultimul an.
Augustin Viziru nu si-a ascuns niciodata pasiunea pentru biliard si poker. In ambele discipline, fostul "Armando" din telenovela "Inima de tigan" are rezultate notabile, numai ca jocul de carti i-a adus si castiguri financiare insemnate.
Practic, Viziru si-a facut o meserie din poker si ruleaza in fiecare zi ore intregi in fata mesei virtuale de joc, mai ales in weekend cand sunt programate si turneele importante, ca afluenta si, evident, ca premii. Augustin are cont pe pokerstars, evoluand sub ID-ul ViziruA.
Cu ajutorul altui site, adiacent, WOWbiz.ro a reusit sa intre in posesia "fisei" de jucator a lui "Armando", iar rezultatele sunt mai mult decat incurajatoare. In afara faptului ca a atins statutul de "super nova elite", un nivel care ii confera mai multe avantaje in lupta cu ceilalti oponenti, Viziru a reusit sa incaseze in ultimul an circa 240.000 de dolari, avand un rulaj de aproximativ 400.000 de dolari!
A reusit sa intre in bani la aproape 16% din turneele jucate, un procent foarte bun, care i-a adus si castiguri insemnate, de 15.000-20.000 de dolari la o singura intrare. Viziru a inceput cu turneele al caror buy-in se invarte undeva intre 11 si 55 de dolari, dar a participat si la intrecerile destinate "high-roller-ilor", cu taxa de inscriere de peste 2000 de dolari.
Contactat telefonic de WOWbiz.ro, Augustin a confirmat ca s-a apucat de poker, in stil profesionist. "Dupa accidentul pe care l-am avut la mana am fost nevoit sa ma axez pe sporturile statice. Am inceput sa joc din ce in ce mai mult si, treptat, au inceput sa apara si rezultatele. Pokerul poate fi considerat pentru mine un job, care iti poate aduce si bani seriosi, daca esti disciplinat si ordonat. Am avut ceva rezultate notabile, dar vreau sa cresc din ce in ce mai mult. Sper sa 'lovesc' un turneu mare, acolo unde premiile sar de 100 .000 de dolari", a explicat Augustin, care s-a dedicat in ultima perioada exclusiv jocului online, evitand deocamdata turneele live din tara noastra.