Baseball: România, promovată în al doilea eşalon valoric european

România a promovat în al doilea eşalon valoric european în urma unei extinderi iniţiate de Confederaţia Europeană de Baseball (CEB), potrivit unei document remis forului de la Bucureşti de organismul continental, informeazã AGERPRES.
''Sunt bucuros să anunţ că la reuniunea Comitetului Executiv al Confederaţiei Europene de Baseball de la Zagreb, din 10 noiembrie, s-a decis extinderea numărului de echipe la Campionatul European Grupa B 2019 de al 12 la 14. României, care a fost finalistă la Campionatul European Grupa C 2018, jucat în perioada 23-28 iulie, la Kropivniţki (Ucraina), îi este oferit dreptul sportiv de a participa la Campionatul European Grupa B în 2019'', se arată în mesajul semnat de preşedintele CEB, Didier Seminet.
Federaţia Română de Baseball şi Softball trebuie să confirme interesul său pentru participarea la turneul de anul viitor şi să trimită formularele de înscriere până la la data de 31 decembrie.
În finala turneului de la Kropivniţki, care avea ca miză promovarea în Grupa B valorică, România conducea cu 5-3 în momentul întreruperii meciului din cauza vremii potrivnice, iar CEB a decis să anuleze rezultatul din repriza în curs şi să omologheze scorul la finalul reprizei anterioare, când Ucraina se afla în avantaj, 3-2, după ce echipa gazdă a refuzat să continue jocul.
Confederaţia Europeană de baseball numără 38 de membri (România s-a afiliat în 1991), dintre care 11 evoluează în Grupa A valorică, iar Grupa B este formată acum din 14 echipe.