Biserica Catolică spaniolă doreşte “eradicarea” agresiunilor sexuale

Biserica Catolică spaniolă, acuzată de opacitate şi inacţiune faţă de agresiunile sexuale comise asupra minorilor, doreşte "eradicarea" şi nu "acoperirea" lor, a afirmat luni preşedintele Conferinţei episcopale spaniole, citat de AFP, preluat de AGERPRES.
"Biserica recunoaşte deschis abuzurile (sexuale) de diferită natură şi a luat decizia fermă de a le eradica", a spus cardinalul Ricardo Blazquez, în deschiderea Adunării plenare a conferinţei episcopilor spanioli.
Ricardo Blazquez a subliniat totodată că "înfruntarea chestiunii abuzurilor (sexuale) (...) poate fi o reală ocazie pentru a realiza o reformă de importanţă istorică", citând concluziile ultimului sinod episcopal desfăşurat în octombrie la Roma.
Săptămâna trecută, secretarul general al Conferinţei episcopale spaniole, José Maria Gil Tamayo, a recunoscut la rândul său că Biserica a păstrat "o tăcere complice" în faţa agresiunilor sexuale, în contextul unei lipse de acţiune a întregii societăţi spaniole", potrivit declaraţiilor sale preluate de presă.
În octombrie, Biserica spaniolă anunţase crearea unei comisii însărcinate cu punerea în aplicare a unor "noi norme", menite să evite abuzurile sexuale şi să pregătească o reuniune fără precedent a tuturor preşedinţilor conferinţelor episcopale, convocată în februarie la Vatican
Luna trecută, ziarul El Pais a acuzat Biserica spaniolă că "a trecut sub tăcere timp de decenii cazurile de "agresiuni sexuale asupra minorilor, care i-au fost aduse la cunoştinţă", sau pe care "le-a judecat în tribunalele ecleziastice".
Cel mai popular cotidian spaniol a publicat de atunci mărturiile a numeroase victime.