Bodog: Vom crește accesul pacientului la medicamente, prin desființarea comisiilor de experți de la casele de asigurări de sănătate

Guvernul va desființa comisiile de experți de la nivelul caselor de asigurări județene și de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru a crește accesul pacientului la medicamente încă din momentul diagnosticării, a anunțat joi ministrul Sănătății, Florian Bodog, informează AGERPRES.
În acest sens, un proiect de hotărâre de Guvern se află pe ordinea de zi a ședinței de joi a Executivului.
"Prin hotărârea de Guvern, eliminăm comisiile de experți de la nivelul caselor de asigurări județene și de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, demers care va duce la creșterea accesului pacientului la medicamente încă din momentul diagnosticării. (...) În acest fel, medicul curant va putea prescrie direct medicamentele, conform protocoalelor terapeutice. (...) Până la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern, care se va face începând cu data de 1 martie, comisiile vor soluționa toate dosarele care se găsesc pe ordinea de zi, în așa fel încât (...) începând cu 1 martie să putem să intrăm pe prescripție directă", a declarat ministrul Sănătății, la începutul ședinței de Executivului.
La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a subliniat că actul normativ "face dreptate'', pentru că desființează comisile de specialitate ''care hotărau aprobarea sau nu a anumitor dosare''.
"Avem pe ordinea de zi (...) o hotărâre de Guvern pe sănătate, conform Programului de Guvernare. O hotărâre de Guvern care face dreptate până la urmă și, pe scurt, desființează acele comisii de specialitate care hotărau aprobarea sau nu a anumitor dosare", a spus Grindeanu.