Box: Pacquiao îl va înfrunta pe Broner la Las Vegas, pe 19 ianuarie

Boxerul filipinez Manny Pacquiao a anunţat că îşi va apăra centura de campion mondial la categoria welter, versiunea WBA, în faţa americanului Adrien Broner, pe 19 ianuarie, la Las Vegas, informează AFP, preluat de AGERPRES.
"Las Vegas este puţin şi a doua mea casă, iar eu sunt cu adevărat fericit să revin pe MGM Arena pentru a-mi apăra titlul", a declarat Pacquiao, singurul pugilist care a deţinut titlurile mondiale la opt categorii diferite de greutate.
În luna iulie, legendarul boxer filipinez, în vârstă de 39 ani, a revenit asupra deciziei de retragere pentru a-şi recupera centura WBA la categoria welter, învingându-l prin KO pe campionul en titre, argentinianul Lucas Matthysse.
Pentru "Pacman", aceasta a fost prima victorie înainte de limită din ultimii nouă ani.
După 23 de ani de carieră în ring, Pacquiao afişează un bilanţ de 60 de victorii, între care 39 prin KO, 2 egaluri şi 7 înfrângeri.
Ultimul eşec al celui care este şi senator în Filipine, datează din iulie 2017, când australianul Jeff Horn l-a deposedat de titlul de campion WBO la categoria welter, în cursul unei gale care a avut loc la Brisbane.