Bucură-te de celălalt la maxim în fiecare clipă! Când iubești ești liber și fericit!

Soția mea spune așa: “Iubești atunci când te bucuri de celălalt; atunci când ți-e drag să vorbești cu el, să te întâlnești cu el. Atunci când vibrezi doar la gândul că te va atinge, și că te vei odihni în brațele lui…”
Oricât am nega asta, cu toții căutăm iubirea. Deși, în realitate ne este foarte frică de ea. Drept pentru care majoritatea ne oprim la iubirea fizică. Instictele ne copleșesc, dar când vine vorba de inima noastră, de noi, cei adevărați, din interior, acolo lucrurile nu se mai întâmplă atât de ușor. Iubirea și o relație adevărată nu înseamnă doar satisfacerea nevoilor conjugale, materiale și sociale ale indivizilor. A te bucura de celălalt înseamnă mult mai mult decât a nu fi singur. A iubi înseamnă a te lăsa și dezbrăca absolut în brațele persoanei iubite.  Înseamnă a deveni una - Trup și suflet! Înseamnă a te iubi și accepta pe tine însuți în primul rând. A fi fericit cu tine însuți în brațele persoanei iubite. A vorbi cu celălalt exact cum vorbești singur cu tine. A te descărca, a râde în hohote, a spune tot ce-ți trece prin cap, a plânge dacă e nevoie, a-ți limpezi gândurile, a-ți lăsa inima să zburde, fără nici cea mai mică umbră de teamă că vei fi judecat sau ridiculizat. Când iubești ești liber și fericit!
Din păcate mulți credem că celălalt ne va face fericiți și așteptăm să ne împlinească toate nevoile și visele. Dar cum să o facă el sau ea, dacă noi înșine nu știm ce vrem, și nu ne-am acceptat, iertat și iubit pe noi cu toate bunele și relele noastre. Mai mult decât atât, ne așteptăm de la celălalt să facă și să fie exact așa cum de fapt ar trebui să fim și să facem noi. Tot ceea ce nu ne place la noi, tot ceea ce nu reușim noi să facem bine, toate frustrările și neîmplinirile noastre le vrem rezolvate de celălalt. Și, bineînțeles că așa nu avem cum să-l mai vedem, înțelegem și acceptăm pe cel de lângă noi. Nu-l mai vedem pe el de problemele noastre. Nu-l mai ascultăm și, rămâne undeva, uitat și singur, cu problemele lui. Astfel relația noastră devine automat o misiune imposibilă. Ajunge să fie îngropată de exigențele noastre față de partenerul de viață și se va transforma într-un coșmar.
Aici duce idealizarea iubirii. Transformăm singuri idea de iubire în ceva de neatins. Când de fapt iubirea se face zi de zi împreună cu persoana iubită, cu inima deschisă și cu sufletul împăcat. În fiecare zi avem nevoie să fim înțeleși, acceptați, iertați și iubiți. În fiecare seară avem nevoie să fim îmbrățișați, mângâiați și să știm că pieptul persoanei de lângă noi e cel mai sigur loc de pe pământ! Zi de zi sufletul nostru are nevoie de putere, de eliberare și de vindecare. Ele vin din împăcarea cu Dumnezeu și din iubirea necondiționată a celui de lângă noi. Ele mai vin și din dragostea copiilor și a părinților noștri, a prietenilor și a celor dragi. Dar fundamentală este relația noastră cu Dumnezeu și cu persoana iubită. Aici stă echilibrul nostru lăuntric. Toți ceilalți vin și pleacă. Deși noi avem grijă să ne rezolvăm mereu nevoile primare și nevoile altora, în detrimentul partenerului nostru de viață și, mai ales al iubirii noastre.     O viață întreagă punem pe primul loc munca, banii, casa, averea, copiii, părinții, mașina, câinele sau pisica, prietenii și petrecerile, vacanțele sau cadourile pentru cei dragi. Însăși relația noastră devine un schimb comercial continuu de mărfuri și servicii. Ne cumpărăm și ne vindem afecțiunea, trupul și interesele. Dăm celuilalt doar în măsura în care ne dă și el nouă. Căsnicia devine astfel un mijloc legal și oficial de păstrare a armoniei sociale, de parcă asta ar duce la mântuirea sufletului. La mântuire duce doar pacea, bucuria și împlinirea sufletului nostru prin iubire și integritate!                        
Dar noi avem cu totul alte priorități!   Și totuși, noi doi - trup și suflet, unde rămânem? În toată povestea asta, pe care o numim vrem nu vrem - viața noastră, noi unde mai suntem? Ajungem la bătrânețe, străini și singuri, când nu mai contează casa, mașina sau munca, când ne-au plecat copiii și părinții nu ne mai sunt, prietenii nu ne mai caută și, constatăm cu mare dezamăgire, că noi nu am fost nicăieri în toată aceasă alergare prin viață, că noi nu am fost fericiți și că iubirea - ce-o fi ea! nu există decât în basme și în amăgirile tinereții, căci noi nu ne-am bucurat de ea, niciodată. Și le spunem, înțelepți și sobri, copiilor și nepoților noștri să nu se mai amăgească, deoarece iubirea e un vis și o metaforă.  Și, resemnați, facem în continuare, câte zile mai avem, ceea ce știm noi cel mai bine, adică să le transmitem copiilor noștri și celor din jur, felul nostru de a vedea viața și “normalitatea” ei, lipsită de iubire.
Poți asculta “Rubrica pentru Suflet și Cultură” în cadrul  emisiunii "Dimineți pe Românește" de la Radio Românul - 107,7 FM, în fiecare luni dimineață, după ora 8.15 sau  on-line pe pagina www.radioromanul.es,  pe pagina de  Facebook de la  butonul  Ascultă Radio  Românul sau prin  aplicația  pentru  dispozitivele cu  sistem de operare  Android  “Radio  Românul”.