Buzău: Programul ‘Tomata’ – Peste 100 de producători au intrat pe marile piețe

Peste 100 de producători de tomate din cei 337 înscriși în județul Buzău în programul "Tomata" au ieșit cu legume pe marile piețe din București, Brașov și Ploiești.
Peste 80% dintre aceștia sunt tineri care lucrează în fermele lor cu întreaga familie.
"Peste 100 de legumicultori din localitățile Glodeanu Sărat, Movila Banului, Luciu, Mihăilești, Mărăcineni au ieșit cu roșii și legume proaspete pe marile piețe, în special din Capitală. Până la 15 iunie vor fi și alții eligibili, ceilalți vor rămâne pentru a doua etapă a programului din această toamnă", a declarat, pentru AGERPRES, consilierul Eugen Caloian din cadrul Direcției Agricole Județene Buzău.
Potrivit sursei citate, programul "Tomata" reprezintă un succes și din punct de vedere al atragerii tinerilor în agricultură.
"Peste 80% din aplicanții programului sunt tineri, unii dintre ei au venit special din străinătate pentru o afacere în țară", a precizat Caloian.
Sursa citată a mai afirmat că "se impune însă simplificarea sistemului de comercializare pentru a facilita accesul legumicultorilor pe marile piețe în așa fel încât să-și poate vinde produsele fără intermediari".
Guvernul a lansat în primăvara acestui an "Programul de susținere tomate 2017", prin care legumicultorii vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafață de 1.000 mp. cu condiția ca aceștia să obțină o producție de minim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative.