Canotaj: Mihai Covaliu (COSR) – Aşteptările au fost mari la Mondiale, dar rezultatul ne menţine în elită

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, prezent la Campionatele Mondiale de canotaj de la Plovdiv (Bulgaria), a declarat că aşteptările au fost mari la această competiţie, iar rezultatul ne menţine în elita mondială şi ne dă speranţe pentru viitor, informeazã AGERPRES.
''Cu un total de 9 echipaje prezente la CM de canotaj de la Plovdiv, am reuşit 6 calificări în finale, din care au ieşit o medalie de argint şi una de aur. Chiar dacă aşteptările au fost poate mai mari, în special de la 8+1 fete, rezultatul total ne menţine în elita canotajului mondial şi ne dă speranţe pentru viitor", a spus Covaliu, citat de site-ul COSR.
Fostul campion olimpic la sabie a comentat şi evoluţiile sportivilor români în finalele de duminică: "Chiar dacă tânărul nostru echipaj feminin de 8+1 nu a reuşit cea mai bună cursă în finala de la Plovdiv, fetele noastre au totuşi un potenţial excelent şi, poate mai important, acest echipaj are încă timp să-şi întărească atât fizicul, cât şi psihicul, şi să-şi închege o strategie pe care o sperăm câştigătoare la Tokyo 2020. Să nu uităm nici faptul că pentru băieţii de la 8+1 această calificare în finala CM este un sine un rezultat foarte bun, având în vedere rezultatele din ultimii ani şi media lor de vârstă''.
 

Sursa foto. Comitetul Olimpic si Sportiv Roman / Facebook

Covaliu a avut o întâlnire şi cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), germanul Thomas Bach, care a asistat la întreceri din cadrul Mondialelor de gimnastica ritmică de la Sofia.
Bach le-a spus reprezentanţilor COSR că ştie că România a adus un lot puternic la CM de canotaj şi le-a urat acestora succes, fără să uite să adauge că aşteaptă cu interes să vadă numărul şi culorile medaliilor pe care canotorii români le vor obţine la Plovdiv. Covaliu a primit urări şi de la viceprimarul pentru Sport si Tineret al oraşului Plovdiv, o cunoştinţă mai veche din lumea scrimei a preşedintelui COSR, Gheorghi Titiukov, implicat în organizarea CM de canotaj.
România a cucerit la Mondialele de la Plovdiv o medalie de aur la dublu vâsle feminin categoria uşoară şi o medalie de argint la dublu rame masculin.
Foto: AGERPRES