Cătălin Predoiu: Nu există tensiuni între mine şi preşedintele Iohannis

Întrebat, la Adevărul Live, în ce relații se află cu președintele Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu a negat că ar exista tensiuni.
”N-a existat tensiune între mine şi domnul preşedinte Iohannis nici la momentul în care dânsul nu era nici măcar candidat, cum nu există nici acum. Ultimele dialoguri pe care le-am avut au fost în sensul de a ne concentra fiecare pe ce avem de făcut. Nu este un subiect”, a mai declarat Predoiu.
Întrebat dacă este bine ca PNL să intre repede la guvernare, Predoiu a răspuns: ”Trebuie să definim ce înseamnă repede. Nimeni nu spune că mâine se poate produce o schimbare politică majoră în România. O schimbare trebuie pregătită cu atenţie. România are nevoie de o guvernare profesionistă, iar acest lucru cere timp. Haideţi să nu ne crispăm. Injecţia de reponsabilitate din 16 noiembrie va produce efecte”, a mai precizat Predoiu.