CCR a validat rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor pentru preşedintele României

Curtea Constituţională a României (CCR) a validat, joi, rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
"Joi, plenul Curţii Constituţionale (...) a examinat procesul-verbal privind rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din 24 noiembrie, întocmit de Biroul Electoral Central, împreună cu procesele-verbale de consemnare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, birourile electorale pentru votul prin corespondenţă şi birourile electorale ale secţiilor de votare", se precizează într-un comunicat al CCR, transmis AGERPRES.

În urma deliberărilor, arată sursa citată, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a confirmat şi validat rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din al doilea tur de scrutin de la data de 24 noiembrie, după cum urmează: numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente - 18.287.119; numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne - 10.031.762; numărul total al voturilor nule - 182.648; numărul total al voturilor valabil exprimate - 9.849.057, din care pentru Klaus Iohannis - 6.509.135 voturi, iar pentru Viorica Dăncilă - 3.339.922.
"Constată că domnul Klaus-Werner Iohannis este ales în funcţia de preşedinte al României, obţinând cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate. În conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) şi ale art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, plenul Curţii Constituţionale a validat alegerea domnului Klaus-Werner Iohannis în funcţia de preşedinte al României", menţionează CCR.
Tot joi, judecătorii constituţionali au anunţat că, în perioada 26 - 28 noiembrie, au fost soluţionate şase contestaţii având ca obiect anularea alegerilor prezidenţiale din 2019, precum şi o sesizare privind modalitatea de numărare a voturilor valabil exprimate în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, acestea fiind respinse, ca inadmisibile.
Biroul Electoral Central a anunţat joi rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Astfel, Klaus Iohannis a obţinut 66,09% din numărul de voturi valabil exprimate, iar Viorica Dăncilă - 33,91%.