Ce a apărut pe pagina de Facebook a cântăreţei Sore, după ce s-a externat

E zi mare pentru Sore! Cântăreaţa a fost externată din clinica privată în care a adus-o pe lume, zilele trecute, pe micuţa Erin, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să le mulţumească prietenilor din mediul virtual pentru mesajele de felicitare, informează SPYNEWS.

Cântăreaţa Sore a părăsit zâmbitoare clinica în care a devenit mamă şi s-a îndreptat plină de emoţii către casă. La scurt timp, a publicat pe facebook prima imagine cu fetiţa ei, alături de un mesaj emoţionant.
"De vineri, viaţa mea a căpătat alt sens! Vă mulţumim tuturor pentru gânduri şi urări" - a scris cântăreaţa în dreptul fotografiei postate. Pe chipul artistei se poate observa fericire şi împlinire. Mai mult, chiar dacă a născut recent, Sore arată bine şi se poate lăuda că face parte din grupul celor mai sexy mame din showbiz.

Fanii cântăreţei şi-au dorit să o felicite pe aceasta şi să le dorească tot binele din lume: "Felicitări pentru micuţa Erin !! Să fie sănătoasă şi să te bucuri de ea clipă de clipă!", "Doamne Sore! Pare aşa ciudat să te văd aşa, dar în acelaşi tip, atât de frumos! Felicitări!"
În trecut, Sore a avut o relaţie cu colegul din LaLa Band, Rapha Tudor, şi s-a zvonit că s-ar iubi cu Smiley. După aceea, vedeta a început o idilă cu avocatul pe nume Mircea Julean care este tatăl copilului. Cei doi sunt împreună de mai bine de un an de zile.