Ce meniu de fiţe a ales Anca Serea pentru botezul lui bebe Moise

Anca Serea este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru botezul micuţului Moise. Ea şi soţul ei, Adi Sînă, au pus la punct aproape toate detaliile, aşa că nu au neglijat meniul pentru botez. Şi pentru că nu e o gurmandă, Anca a mărturisit că preferă preparatele de inspiraţie mediteraneană, informează CLICK.
Tartar de somon, peşte din Marea Mediterană, muşchiuleţ de porc şi salate de fructe. Aşa îţi va aştepta Anca Serea invitaţii la botezul celui mai nou membru al familiei Sînă, care curând va fi creştinat. Friputura va fi servită cu piure de cartofi şi brocolli. Vedeta a degustat meniul şi a fost foarte încântată.
anca serea bebe moise
Anca Serea a născut în urmă cu două luni
"Peştele şi tartarul de somon mi-au plăcut. Sincer, chiar nu mă aşteptam, pentru că, aşa cum am spus, nu sunt o foarte mare gurmandă, dar m-au surprins, au pregătit nişte lucruri foarte bune. Au ţinut cont de dorinţa mea principală, să avem preparate mai sănătoase şi nu foarte multă mâncare", a declarat Anca Serea pentru emisiunea Focus Magazin de la Prima Tv.
Prezentatoarea a declarat că deşi a vrut un eveniment restrâns, numărul invitaţilor a ajuns la o sută de persoane. "Eu mi-aş dori ca acest eveniment să fie afară, să vedem dacă vremea va mai ţine cu noi, mi-ar plăcea să fie pe malul unui lac, florile vor fi unele albe, adică de o culoare neutră. Nimic foarte pompos pentru că nu ne caracterizează. Mai de grabă eleganţă şi bun gust, până la urmă contează ceea ce se întâmplă la biserică şi mai puţin ce mâncăm, ce bem. Important este să fim fericiţi şi să ne simţim bine", a mai spus vedeta la Prima Tv.