Ce se întâmplă cu fuziunea dintre PNL şi UNPR?

Între PNL şi UNPR a fost vehiculată ideea unei fuziuni, apoi aceea a unei alianţe. Cu toate acestea, faptul că în ultima săptămână UNPR a pierdut nu mai puţin de 15 parlamentari a schimbat datele problemei. "Am avut dialog și cu PSD și cu PNL. Nu pentru viitorul UNPR, ci pentru modul în care se va structura politica românească în perioada viitoare, am purtat aceste discuții. Eu îmi doresc niște aliați care să fie egali să trateze UNPR cu respectul și cu demnitatea pe care le merită acest partid. Eu îmi doresc să gândim și să acționăm pe termen lung. Sper să am și cu cine să pot vorbi toate aceste lucruri cu gravitatea și importanța pe care ele le merită. Am un mandat să negociez politica de alianțe și fuziuni a partidului, nu să negociez demnitatea membrilor noștri. Îmi pare rău că în ultimele zile, puținele adevăruri au fost înecate în multe minciuni. Adevărul va ieși curând la iveală și lucrurile vor intra în linie dreaptă pe făgașul lor normal”, a declarat președintele UNPR, Valeriu Steriu, pentru EVZ.