Cineastul Luc Besson a fost audiat marţi de poliţia franceză în ancheta referitoare la acuzaţiile de viol

Cineastul francez Luc Besson a fost audiat marţi aproape cinci ore de poliţia franceză în ancheta deschisă în urma acuzaţiilor de viol formulate de o tânără actriţă, învinuiri pe care regizorul le neagă, au precizat joi mai multe surse, confirmând astfel o informaţie apărută în revista Le Point, potrivit AFP, preluat de AGERPRES.
"Luc Besson a fost audiat la solicitarea sa, a răspuns la toate întrebările şi au fost verificate toate aspectele dosarului", a declarat pentru AFP avocatul cineastului, Thierry Marembert.
"Depoziţia a fost trimisă apoi la parchet, care urmează să o analizeze", a precizat o sursă judiciară. Acest lucru înseamnă că parchetul din Paris trebuie să se pronunţe asupra cursului anchetei: poate clasa acuzaţiile, poate dispune investigaţii suplimentare sau, dacă dispune de suficiente indicii, poate decide începerea urmăririi penale.
În lumina elementelor pe care le-au avut la dispoziţie, anchetatorii au estimat că, în acest stadiu, nu se impune reţinerea lui Luc Besson, nici confruntarea cu acuzatoarea.
Acuzatoarea influentului producător francez este o actriţă de 30 de ani, Sand Van Roy, care a depus plângere în ziua următoare întâlnirii avute cu regizorul într-un hotel parizian.
Regizorul a etichetat acuzaţiile ca "fanteziste".
Actriţa le-a povestit anchetatorilor că avea o relaţie intimă cu regizorul de 59 de ani de aproximativ doi ani şi că se simţea obligată să o continue având în vedere raporturile lor profesionale, potrivit unei surse apropiate anchetei şi a dezvăluirilor făcute de actriţă în presă.
În luna iulie, actriţa şi manechinul de origine belgiano-olandeză a depus o a doua plângere pentru viol, care vizează fapte comise anterior, pe parcursul a doi ani, potrivit unei surse apropiate anchetei.
Un articol publicat în iulie de site-ul francez de ştiri Mediapart a cules mărturiile mai multor femei care îl acuză pe cineast de gesturi deplasate şi de agresiuni sexuale.
O fostă directoare de casting, care a făcut o plângere la parchet privind agresiuni sexuale, a fost audiată în calitate de martor în luna septembrie. Potrivit unei surse apropiate anchetei, faptele denunţate erau prescrise.