Cioloș: E important să eliminăm sursele de corupție sau de blocare a implementării proiectelor finanțate din fonduri europene

Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni, că este important să fie eliminate pe cât posibil toate sursele de corupție sau de blocare a implementării proiectelor finanțate din fonduri europene, informează AGERPRES.
"Acolo unde proiectele care erau contractate cu finanțări din fonduri europene (...) nu vor putea fi finalizate, ele vor trebui finalizate din bugetul de stat. Lucrul acesta s-a mai întâmplat și în trecut. (...) Din păcate, (...) plătim prețul bâlbâielilor care vin de ani de zile. E greu să recuperezi tot ceea ce nu s-a făcut în ani de zile în câteva luni. Important este pentru mine să pregătim această perioadă 2014-2020 cât mai bine, într-un mod cât mai transparent, să eliminăm pe cât posibil toate sursele de corupție sau de birocratizare sau de blocare a implementării acestor proiecte, pentru că de asta va depinde nu doar capacitatea de absorbție, dar și calitatea acestei absorbții și calitatea proiectelor pe care le finanțăm", a spus Cioloș, la Radio România Actualități, întrebat ce se va întâmpla cu banii în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene, cum este și pasajul de la Piața Sudului, care nu vor fi finalizate la timp.
Totodată, premierul a subliniat că este necesar să fie ameliorat procesul absorbției fondurilor europene.
"Cu siguranță că avem nevoie să ameliorăm acest proces și mai ales din punct de vedere al pregătirii instituționale, pentru că au fost întârzieri în modul în care România s-a pregătit pentru execuția bugetară pe perioada 2014-2020, au fost întârzieri inclusiv cu recuperarea absorbției pe perioada 2007-2013. În câteva luni după instalarea acestui Guvern, această absorbție a crescut cu 10% prin măsurile pe care le-am luat, sigur, și cu sprijinul Comisiei Europene, care ne-a permis să decontăm din fonduri europene și anumite proiecte care fuseseră finanțate parțial din bugetul de stat. Deci, acolo am reușit să recuperăm pe ultima sută încă ceva și să trecem absorbția peste 70-75%", a explicat Cioloș.
Prim-ministrul a mai spus că obiectivul Guvernului este ca până la terminarea mandatului său să lanseze cererile de proiecte pe toate programele operaționale.
"În momentul de față, atenția noastră e concentrată spre a publica cât mai multe ghiduri ale beneficiarului și a lansa cererile de proiecte pe cât mai multe din programele operaționale. Obiectivul nostru ar fi să lansăm pe toate programele operaționale cererile de proiecte până la terminarea mandatului acestui Guvern și să începem, în același timp, și plățile pentru anumite proiecte care au fost deja contractate", a mai afirmat Cioloș.