Cioloș: Riscul privind terorismul în România există, dar lucrurile sunt ținute sub control

Premierul Dacian Cioloș a declarat că, în România, există un potențial risc privind atentatele teroriste, dar a precizat că lucrurile sunt ținute sub control de autorități și serviciile de informații.
"Nu trebuie să ne ascundem după deget. Riscul există. Suntem în Uniunea Europeană. Participăm activ la lupta aceasta împotriva terorismului, deci potențial riscul există, însă așa cum stau lucrurile acum, ele sunt ținute sub control, în sensul că autoritățile își fac treaba. Eu din discuțiile pe care le-am avut în această săptămână cu autoritățile responsabile, și guvernamentale și serviciile de informații, înțeleg că lucrurile sunt ținute sub control, dar, sigur, vigilența este foarte mare", a declarat Dacian Cioloș, duminică, la Pro TV, preluat de AGERPRES, vorbind despre riscurile privind atentatele teroriste după atacurile de la Bruxelles.
Întrebat dacă serviciile de informații cer mai multă autoritate, premierul a spus că acestea solicită instrumente care să le permită să monitorizeze în mod foarte atent situația. "Sunt lucruri care au fost puse în discuție apropo de lupta împotriva terorismului, lucruri care probabil vor reveni", a spus Cioloș, precizând că atât el, cât și cei din servicii sunt foarte atenți și la transparența și drepturile cetățenești.
Referindu-se la posibilele consecințe ale terorismului asupra României, premierul a arătat că sunt aceleași cu consecințele asupra Uniunii Europene, respectiv o creștere a stării de teamă, de incertitudine, care presupune solidaritate și răspunsuri coordonate. "Ceea ce nu e ușor, pentru că toată discuția aceasta în jurul migrației a creat sau a întărit disensiunile între statele membre. Uniunea Europeană se află într-un moment dificil, de răscruce aș spune, pentru că avem nevoie de încredere și la nivelul leadershipului politic și între statele membre, pentru că riscul de disoluție în UE este mare și putem plăti un preț foarte ridicat", a mai spus Cioloș, vorbind chiar despre riscul unei ''dezmembrări'' a Uniunii Europene.