Ciucă: Prima cerere de plată din PNRR în valoare de trei miliarde de euro va fi transmisă Comisiei Europene

Prima cerere de plată din PNRR în valoare de trei miliarde de euro va fi transmisă Comisiei Europene, a anunţat, luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă, conform AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Şeful Executivului a prezidat reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dedicată pregătirii demersurilor pentru depunerea primei cereri de plată la Comisia Europeană, până la 31 mai.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul reuniunii a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor aferente trimestrului al II-lea 2022 şi implementarea celor din trimestrul I ale aceluiaşi an. Totodată, s-a discutat despre calendarul de lansare a apelurilor de proiecte şi au fost prezentate concluziile rapoartelor privind auditul de sistem şi de operaţiuni.
"Calendarul foarte strâns pe care l-am urmărit pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din PNRR şi dialogul permanent între instituţiile statului român şi între Guvern şi Comisia Europeană fac posibilă transmiterea primei cereri de plată prin care România va beneficia de aproximativ trei miliarde euro sub formă de grant şi împrumut. Aceste resurse importante vor finanţa proiecte din toate componentele PNRR şi vor avea impact în mai multe domenii strategice pentru România. Este un efort instituţional care trebuie continuat pentru a obţine rezultate concrete, cu beneficii pentru cetăţeni", a declarat Ciucă.
Sursa citată precizează că în prima cerere de plată sunt incluse, conform calendarului de implementare al PNRR, cele 21 de jaloane şi ţinte îndeplinite de România în trimestrul patru al anului 2021. Cererea de plată include atât sprijin nerambursabil în valoare de 2.037.146.414 euro, cât şi sprijin sub formă de împrumut în valoare de 907.669.494 euro.
În acelaşi context, şeful Executivului a apreciat eforturile instituţiilor implicate în gestionarea PNRR şi a cerut menţinerea unui ritm susţinut pentru implementarea eficientă şi de calitate a proiectelor de investiţii şi a reformelor.
"Instituţiile statutului s-au mobilizat şi au colaborat pentru a asigura respectarea angajamentelor şi calendarului asumat de România în cadrul PNRR. Este un efort care trebuie continuat şi extins pentru a valorifica cele 30 de miliarde de euro de care România va beneficia prin PNRR în proiecte de modernizare şi dezvoltare a ţării", a mai declarat Ciucă.
În cadrul PNRR, au fost prevăzute şi aprobate investiţii care includ 70 apeluri de proiecte competitive, cu o valoare totală de 13,909 miliarde euro (aproape jumătate din valoarea totală a PNRR), iar 60 dintre apelurile de proiecte au termen asumat de lansare anul acesta. Aceste proiecte sunt din următoarele domenii sănătate, solidaritate socială şi egalitate de şanse, mediu, investiţii, infrastructură şi lucrări publice, cercetare-inovare-digitalizare, energie, educaţie şi cultură. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES