Claudia şi Bădălău, nuntă de boieri, cu viţei şi berbecuţi

Puţine nunţi mondene au fost atât de spectaculoase precum cea de sâmbătă, dintre Claudia Pătrăşcanu şi alesul ei, Gabi Bădălău. Pentru evenimentul care a reunit 300 de invitaţi, solista a făcut o combinaţie ideală între recepţie luxoasă şi petrecere câmpenească, iar proţapul amenajat afară a fost atracţia serii, informează CLICK.
După doi ani şi jumătate de iubire, Claudia Pătrăşcanu (36 de ani) şi Gabi Bădălău (29 de ani) s-au cununat religios sâmbătă seara, la biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, din Bolintin Vale, apoi şi-au dat gata invitaţii cu o petrecere de pomină.

 

Cei doi miri s-au ocupat îndeaproape ca evenimentul să iasă perfect, au investit peste 70.000 € în decoraţiuni, haine, artificii, program artistic, dar mai ales în meniu.

 

Grătarul de afară a arătat spectaculos: carnea tăiată direct de pe proţap se consuma împreună cu pâine, perpelită şi ea, dar şi cu murături asortate
Startul petrecerii s-a dat la ora 21.00, la centrul de evenimente Ambasad’Or, din Otopeni, unde au ajuns peste 300 de invitaţi, printre care colegi de politică de-ai socrului mare, senatorul PSD Niculae Bădălău, dar şi prieteni de-ai mirilor. Vicepreşedintele PSD Rovana Plumb, secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu, dar şi afaceristul Alex Erbaşu, însoţit de iubita Andra Iacob, precum şi Cristina Spătar, Oana Roman şi Diana Bişinicu.

 

Claudia a avut la nuntă tort de ciocolată albă, cu 6 etaje
După emoţionantul vals al mirilor, moment în care Claudia a şi dansat, dar a şi cântat cu italianul Antonio Fabrizi, invitaţii s-au putut delecta cu un aperitiv sofisticat, cu fructe de mare şi somon tartar (crud, marinat). În timp ce Florin Vasilică (fiul regretatului Liviu Vasilică) şi Steliana Sima au ridicat nuntaşii de pe scaune, cu ritmurile populare, afară, bucătarii au încins grătarele, iar pe proţap “au dichisit” viţeluşi şi purceluşi. Îţi ploua în gură, nu alta!

 

La dansul mirilor, Claudia i-a făcut lui Gabi o declaraţie de dragoste la microfon
După aperitiv, care mai mult le-a deschis pofta invitaţilor, şi ritmurile populare “îndrăcite”, carnea la grătar asezonată cu pâine pe vatră şi murături asortate a fost un adevărat răsfăţ boieresc. Invitaţii au lăsat ruşinea la o parte şi au făcut coadă afară, pentru a se înfrupta cu delicioasele bucate câmpeneşti. Horia Brenciu a făcut atmosferă, iar focul de artificii de la miezul nopţii a fost şi el intens admirat.

 

Soacra mare a spart farfurii pe ringul de dans
Trei momente-cheie a avut însă nunta de pomină: mireasa a fost furată de bunul ei prieten, Ensar Duman, iar Bădălău a recuperat-o abia după ce a cântat la microfon o melodie de-a Claudiei, soacra mare Rodica Bădălău a spart farfurii pe ringul de dans, asemeni grecilor, iar tortul cu 6 etaje a fost introdus în scenă de însuşi Cătălin Măruţă.
Adda a făcut cununie civilă la iarbă verde

 

Adda şi Cătălin Rizea şi-au unit destinele la Târgu Mureş
Sâmbătă, Adda (24 de ani), pe numele ei adevărat Ada Alexandra Moldovan, şi iubitul ei, impresarul Cătălin Rizea, şi-au unit destinele la Târgu Mureş. Cununia civilă a avut loc în oraşul în care solista s-a născut, iar nunta propriu-zisă este programată la 30 iulie, în Bucureşti. „Am spus DA pentru că am simţit din tot sufletul că vreau să fiu cu tine toată viaţa! Te iubesc!”, a scris Adda pe un cont de socializare, unde a publicat şi imagini de la cununia civilă. Cei doi au făcut petrecerea în aer liber, la iarbă verde, la restaurantul “Peştişorul de aur”, din localitate. În plus, interpreta, care a dat lovitura cu piesa „Nu plânge, Ana!”, este şi însărcinată în luna a patra.