Comisia parlamentară pentru relația cu UNESCO susține includerea ansamblului “Calea Eroilor” în Lista patrimoniului mondial

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO sprijină înscrierea ansamblului monumental "Calea Eroilor" din Târgu-Jiu în Lista patrimoniului mondial, se arată într-un comunicat remis marți AGERPRES.
"Comisia permanentă comună pentru relația cu UNESCO își reafirmă sprijinul în a susține factorii de decizie implicați în procesul de elaborare și transmitere a dosarului de nominalizare și a colabora în vederea promovării ansamblului monumental 'Calea Eroilor' din Târgu-Jiu la justa sa valoare universală excepțională. Trebuie evitată, cu orice preț, situația creată de dosarul precedent, care ar fi putut face ca opera lui Constantin Brâncuși să nu mai poată fi inclusă niciodată pe Lista patrimoniului mondial", susține Traian Igaș, președintele comisiei, citat în comunicat.
În urma unei vizite de documentare efectuate la Târgu-Jiu de membrii comisiei, precum și a discuțiilor purtate de aceștia cu reprezentanții CJ Gorj, ai Prefecturii Gorj, ai Centrului Brâncuși și ai societății civile, s-a desprins concluzia potrivit căreia "o abordare interinstituțională unitară, congruentă, concentrată ar crește șansele de reușită privind acceptarea dosarului".
Membrii comisiei consideră, totodată, că o eventuală expertiză externă, prin consultări cu experți UNESCO și ICOMOS (The International Council on Monuments and Sites), ar putea crește șansele de acceptare a dosarului.
"În momentul de față se lucrează la dosarul de candidatură. Acesta va fi depus în 2019 la Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO. Comisia dorește reevaluarea și corectarea greșelilor din dosarul precedent, pentru a se putea întocmi un dosar cât mai apropiat de cerințele UNESCO. (...) Comisia va sprijini prin toate mijloacele ce îi stau la dispoziție autoritățile locale și centrale în demersurile privind înscrierea ansamblului de la Târgu-Jiu pe lista patrimoniului mondial UNESCO", precizează comunicatul de presă.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe și Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO ar putea juca un rol important în promovarea mai eficientă, pe plan extern, a dosarului, se mai arată în comunicat.
Sursa citată menționează că ansamblul Brâncuși a fost inclus, încă din anul 1991, pe Lista tentativă, însă abia în octombrie 2014 România a transmis dosarul de nominalizare a ansamblului monumental 'Calea Eroilor' la Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO. Documentația a fost elaborată de Institutul Național al Patrimoniului, împreună cu specialiștii în domeniul operei brâncușiene, cu sprijinul autorităților locale din Târgu-Jiu.
La cea de a 39-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, care a avut loc la Bonn, în perioada 28 iunie — 8 iulie, Comitetul, luând act de raportul întocmit de ICOMOS, a făcut o recomandare de neînscriere a dosarului de candidatură a ansamblului monumental "Calea Eroilor" din Târgu-Jiu. După publicarea acestei recomandări și urmare a unor consultări naționale cu specialiști în domeniu, partea română a luat decizia de a retrage dosarul de nominalizare, aceasta permițând păstrarea șanselor unei revizuiri a acestuia, în vederea depunerii lui spre aprobare într-o sesiune viitoare, se mai arată în comunicatul citat.