Complexul Energetic Hunedoara, oficial în insolvenţă

Tribunalul Hunedoara a admis joi cererea de insolvenţă depusă de Complexul Energetic Hunedoara.
Administrator ar fi compania GMC Craiova, au declarat, pentru AGERPRES, surse din Ministerul Energiei, preluat de EVZ.
Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a depus la finele lunii decembrie 2015 la Tribunalul Hunedoara o cerere pentru deschiderea procedurii de intrare în insolvenţă.
"Aceasta a fost singura măsură care se putea lua pentru evitarea intrării companiei în faliment. Există 19 cereri de intrare în insolvenţă depuse împotriva Complexului Energetic Hunedoara, iar aceasta era singura formă de protecţie pentru a propune un plan de restructurare şi de reorganizare a companiei", au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Ministerului Energiei.
CEH are datorii care depăşesc 1,2 miliarde de lei şi popriri pe toate conturile.