Constantin: Singurul român pe care îl ajută real suspendarea lui Băsescu e chiar Băsescu

Singurul român pe care l-ar ajuta real suspendarea lui Traian Băsescu "ar fi exact Traian Băsescu, deoarece ar redeveni personaj central şi ar strânge o susţinere electorală importantă pentru următoarele sale planuri politice", a spus, marţi, preşedintele PC Daniel Constantin.
"Pentru Traian Băsescu, o suspendare urmată de o campanie electorală pentru demitere ar fi cel mai frumos cadou la final de mandat, într-un moment în care se încheie un ciclu politic. Ar redeveni personaj central, ar strânge o susţinere electorală foarte importantă pentru următoarele sale planuri politice şi, nu în ultimul rând, n-ar fi demis pentru că referendumul nu ar fi validat", a argumentat preşedintele PC.
El a adăugat că Traian Băsescu ar fi singurul român pe care "l-ar ajuta" suspendarea sa.
"Cred că singurul român pe care l-ar ajuta real suspendarea lui Traian Băsescu ar fi exact Traian Băsescu", a mai spus liderul PC.
Anterior, Constantin declarase că nu există, în momentul de faţă, în PC un curent favorabil demersului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, arătând că în urmă cu câteva săptămâni existau motive şi îngrijorări pentru a face acest lucru, dar acum contextul este altul