Corlățean: Legea nu permite înființarea de noi secții de votare; va crește numărul de cabine și ștampile

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a declarat, vineri, că legea nu permite înființarea de noi secții de votare în străinătate și nici prelungirea programului de vot, dar a precizat că va fi crescut numărul de cabine de vot și de ștampile.

Corlățean a anunțat că a avut o "discuție internă" la sediul MAE cu ambasadorii, consulii generali, președinții secțiilor de votare din mai multe state europene — Germania, Marea Britanie, Austria, Franța, Republica Moldova—, dar și cu ambasadorii și consulii generali din Spania și din Italia.

El a precizat că MAE va pune în aplicare un set de măsuri, unele la decizia Biroului Electoral Central (BEC) și Biroului Electoral pentru Străinătate (BES), printre acestea numărându-se simplificarea procedurilor referitoare la declarația pe proprie răspundere, care trebuie semnate pentru cei care votează pe liste suplimentare.

Potrivit lui Corlățean, s-a decis afișarea pe site-urile MAE și BEC a declarațiilor tipizate, astfel încât ele să poată fi descărcate și completate din timp, iar la secția de vot alegătorul doar să semneze și să dateze documentul respectiv. De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a afirmat că formularele menționate vor fi în continuare distribuite și la secțiile de votare.

Titus Corlățean a mai spus că va fi mărit numărul de cabine de vot și de ștampile "spre maximum, la șapte".

"Aceste birouri și completarea lor au fost și sunt de competența deciziei BES dintotdeauna, și nu a MAE. Ceea ce noi, logistic, am decis și vom pune în aplicare — mărirea spre maximum, la șapte, a cabinelor de vot și ștampilele alocate membrilor secțiilor de votare.

El a precizat, însă, că legea nu permite înființarea de noi secții de votare.

"Am avut această discuție în cadrul ședinței de la BEC de marțea trecută și în lumina acelei discuții BEC a adoptat o decizie și respectiv o hotărâre. Acea hotărâre nu confirmă existența unei baze juridice potrivit legii și asta a fost conduita juridică a MAE și autorităților în toate ciclurilor electorale pe baza legii în vigoare — nu permite înființarea de noi secții", a arătat Corlățean.

Șeful diplomației a explicat că pentru înființarea unei noi secții e necesară o întreagă procedură plecând de la solicitarea aprobării autorităților din statul care acreditează, de la toate chestiunile de ordin logistic, măsurile de ordin practic, personal, inclusiv securizarea sediului respectiv.

"Nu putem bulversa oamenii cu câteva zile înainte de vot, dar printr-o mai bună organizare și utilizare la maximum a capacității logistice evident va crește numărul celor care vor putea să voteze", a adăugat Titus Corlățean.

Ministrul Afacerilor Externe a mai spus că programul de vot rămâne cel stabilit de dispozițiile legale, între orele 7,00 și 21,00.

MAE va putea pune la dispoziție, din Centrala MAE, personal pentru a asigura un proces de vot fără dificultăți.

"Avem stabilită o estimare maximală a personalului care ar putea fi pus la dispoziție din Centrala MAE. (...) Vom pune la dispoziție echipe suplimentare de sprijin din partea MAE pentru ca afară să distribuie formularele, să gestioneze fluxul de votanți, să explice oamenilor care este situația, să sprijine un proces electoral cât mai rapid și corect", a subliniat Titus Corlățean.
El a declarat că prioritatea instituției pe care o conduce este de a garanta exercitarea dreptului de vot pentru cetățenii care doresc să voteze în străinătate.

"Lucrurile sunt extrem de clare din perspectiva ansamblului MAE ca instituție: va continua să sprijine în condiții de neutralitate procesul electoral, inclusiv ziua votului, pentru ca instituția MAE să fie în afara jocurilor politice și acuzelor politice. Este datoria mea ca ministru de Externe să apăr imaginea și prestigiul corpului diplomatic românesc", a conchis Corlățean.