CSM: Afirmaţiile despre un sistem judiciar care nu e independent au potenţialul de a afecta independenţa justiţiei

Afirmaţiile lansate în spaţiul public prin care se conturează imaginea unui sistem judiciar care nu este independent au un real potenţial de afectare a independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, precizează Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
"Considerând că afirmaţiile lansate în spaţiul public prin care se conturează imaginea unui sistem judiciar care nu este independent şi a unor magistraţi care îşi desfăşoară abuziv activitatea, la comandă politică ori sub coordonarea serviciilor de informaţii, cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor civile, au un real potenţial de afectare a independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei", se precizează într-un comunicat al CSM transmis, miercuri, AGERPRES.
Secţia pentru judecători îşi manifestă îngrijorarea şi dezacordul faţă de exprimarea publică nefondată, cu depăşirea limitelor admisibile ale libertăţii de exprimare şi invită reprezentanţii instituţiilor de presă la o abordare echilibrată, rezonabilă şi raţională, potrivit răspunderii şi rolului social al acestora.