Dana Nălbaru va fi din nou mămică: “Ani de zile am aşteptat să se întample iar minunea”

Cântăreața Dana Nalbaru și Dragoș Bucur vor deveni din nou părinți.
La opt ani după ce a adus-o pe lume pe Sofia, vedeta este din nou însărcinată. Anunțul a fost făcut de artistă pe blogul său.
"Începutul lui 2015 a venit cu multă distracție pentru noi deoarece ianuarie este luna în care noi o sărbătorim pe Sofia și acum, când a împlinit 8 ani, am decis să plecăm într-o călătorie în care să îi facem o surpriză...așa, că de ziua ei. 🙂 Și a fost fericită. Cele cateva zile la Istanbul au fost pline de veselie şi lucruri noi. A fost o mini vacanţă grozavă însă, când ne-am întors eu am simţit oboseala şi frigul. Ninsese acolo şi de vreo două ori mi-a fost cam răcoare aşa că, odata ajunsă acasă am început să am dureri puternice în zona abdomenului inferior şi, timp de câteva zile am stat la pat şi pe la doctor. Recunosc că m-am cam speriat şi mi-am făcut tot felul de gânduri deşi medicul mi-a dat asigurări (după ce m-a consultat) că nu am de ce să mă tem. De ani de zile aştept să se întample iar minunea şi, după o sarcină pierdută acum doi ani, nu puteam sta prea liniştită. Din fericire, durerile au trecut şi sunt în formă acum. 🙂
Doar ce am trecut de primul trimestru de sarcină. Mai avem ceva drum de parcurs, ştiu că urmează o perioadă foarte frumoasă şi o aşteptam cu nerăbdare. Eu şi toţi cei dragi mie. Burtica mea se vede deja şi lucrul ăsta mă miră foarte tare pentru că-mi amintesc că atunci când eram însărcinată cu Sofia abia la cinci luni a început să se vadă. De altfel, totul e diferit... de la felul în care mă simt din punct de vedere fizic, până la felul în care privesc perioada de după naştere. S-au schimbat şi preferinţele culinare, nici cafea nu mai pot bea, deja a trecut perioada de greţuri (la prima sarcină nu m-am putut ridica din pat vreo patru luni din cauza asta) şi sunt foarte activă. În 8 ani, cât au trecut de la naşterea Sofiei, s-au schimbat muuulte şi cred că e firesc să fie totul atât de diferit. Vâd acest lucru ca pe un lucru pozitiv pentru câ am fost pe plus în anii aceştia şi mă uit cu încredere la viitor. Mai ales când ştiu că Sofia e atât de fericită că va avea, în sfârşit, un frăţior sau o surioară",a scris Dana Nălbaru pe blog.
Dana şi Dragoş s-au căsătorit în luna august 2005, la puţin timp după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare. Nunta lor a luat prin surprindere lumea mondenă, cu atât mai mult cu cât Dragos era un burlac convins şi Dana tocmai încheiase o relaţie lungă cu solistul trupei Voltaj, Călin Goia. În ianuarie 2007 au devenit parinţii unei fetiţe.