Declarația Laviniei Pârva care o va enerva la culme pe Andreea Marin

Primul pictorial realizat de Ștefan Bănică jr. (48 de ani) și femeia cu care a înlocuit-o pe Andreea Marin posibil să stârnească dureri mai vechi în sufletul „Zânei”. În interviul acordat în exclusivitate ediției de noiembrie a revistei „Viva”, Lavinia Pârva (30 de ani) a făcut câteva declarații cu adevărat curajoase.
Foarte discreți cu viața personală, Ștefan Bănică jr. și Lavinia Pârva nu au acordat niciodată un interviu atât de amplu presei, în care să vorbească despre viața lor de cuplu. Declarațiile făcute pentru revista „Viva” o vor enerva, probabil, pe Andreea Marin, fosta soție a solistului-actor. Întrebată cum se înțelege cu cei doi copii ai lui Ștefan, Lavinia a răspuns „foarte bine”. Solista a mai spus că ea și Radu Ștefan (băiatul de 12 ani pe care artistul îl are din relația cu Camelia Constantinescu), dar și Violeta (fetița - care împlinește în decembrie 8 ani - pe care o are în urma căsniciei cu Andreea Marin) sunt prieteni buni și că se distrează ori de câte ori au ocazia.
În același interviu, cei doi au vorbit despre cum își încep ziua. Au fost întrebați care le este primul gând când se trezesc dimineața și se uită unul la altul. După salutul de „Bună dimineața”, cei doi își urează toate cele bune pentru ziua care tocmai începe, apoi Ștefan o roagă pe Lavinia să-i pregătească o cafeluță. Iar ea, iubitoare, întreabă dacă băutura să fie cu zahăr sau cu sare.
Lavinia și Ștefan, strălucesc pe coperta revistei
Lavinia Parva Stefan Banica nunta
În paginile ediției de noiembrie a revistei „Viva”, Lavinia și Ștefan oferă amănunte neștiute despre relația lor
În continuare, Ştefan spune că el și Lavinia gândesc la fel în ceea ce priveşte viaţa privată şi cariera. Adică îşi doresc ca publicul să-i peceapă prin ceea ce fac pe scenă, căci îşi doresc să nu interseze pe nimeni viaţa lor particulară. Cu toate acestea, cei doi au povestit că îşi asumă statutul de persoane publice.
Lavinia e de părere că prin natura meseriilor lor vieţile lor sunt foarte expuse şi nu oferă confort, mai ales că nu le place să-şi pună viaţa pe tapet. Tot ea spune că cea mai tare bârfă care a apărut despre ea în presă este aceea potrivit căreia ar fi gravidă, pentru că, dacă ar fi fost adevărată, până acum s-ar fi aflat în luna a 18-a de sarcină.
Ștefan are doi copii din relațiile anterioare
radu stefan si violeta copii stefan banica
Radu Ștefan (12 ani) și Violeta (8 ani) sunt cei doi copii pe care Ștefan Bănică jr. îi are din relațiile anterioare
Lavinia și Ștefan au dezvăluit cum își îngrijesc silueta. Cei doi au o sală de fitness acasă, în subsol. Dar Ştefan spune că face antrenamente doar din plăcere, ca să se întrețină, la fel și Lavinia, care afirmă că nu exagerează cu exercițiile la sală, ci merge acolo doar atunci când are bună dispoziţie şi timp.
Când a fost întrebată ce și-ar dori mai întâi, copii sau nuntă, Lavina a răspuns diplomat, spunând că toate vor veni la timpul lor. Cu toate acestea, e clar că îi plac foarte mult copiii. Lavinia a dezvăluit că a pornit o afacere care implică lucrul aproape zilnic cu prichindeii, o școală de muzică numită „New Talents by Lavinia”. Solista a mărturisit că este foarte încântată de acest proiect, mai ales că speră ca acei copii să ajungă în curând colegii ei pe scenă.
Reporterul revistei „Viva” i-a mai adresat o întrebare delicată Laviniei, dacă i se pare că trăieşte în umbra lui Ştefan. Și de data aceasta, Lavinia a știut cum să reacționeze, spunând că nu i se pare că trăieşte în umbra cuiva, că nu vrea să ajugă celebră cu orice preţ, pentru că tot ce a făcut în carieră a făcut cu paşi mici, dar siguri. Lavinia spune, de asemenea, că are sufucientă încredere în ea și că este mândră că stă lângă un om cu care poate împărtăşi atât de multe lucruri pe ambele planuri, profesiona şi personal.
Ștefan Bănică jr. și Andreea Marin au fost căsătoriți până în 2013
andreea marin violeta stefan banica
Andreea Marin și Ștefan Bănică jr. au apărut și ei pe coperta revistei „Viva”, împreună cu fiica lor, Violeta
Andreea Marin și Ștefan Bănică jr. au divorțat la începutul anului 2013. Au anunțat această decizie pe conturile lor de Facebook și imediat după aceea au plecat în vacanță împreună în Dubai, pentru a evita întrebările din partea presei.
„După 7 ani de căsnicie, am decis de comun acord că e mai bine pentru noi să ne separăm, cu respect pentru tot ceea ce am construit împreună și pentru copilul nostru”, au declarat cei doi. Câteva luni mai târziu, Andreea vorbea, voalat, și despre cauzele acestui divorț. De vine pare să fi fost nu doar infidelitatea lui Ștefan, dezvăluită în exclusivitate de Click! în 2011.
„Când eşti înşelată ca femeie, e foarte uşor să pleci. Când ai un copil, lucrurile se schimbă însă. Te gândeşti că poate omul de lângă tine va aprecia sacrificiul tău şi se va schimba. Pentru mine, infidelitatea nu este un motiv de divorţ. Eu nu aş fi luat această decizie doar pe motiv de infidelitate. Sunt lucruri mult mai grave de atât, care pot însoţi infidelitatea. De pildă agresivitatea, reacţiile necontrolate ale omului de lângă tine, mai ales când acestea se petrec sub ochii omuleţului de lângă tine. Dacă copilul tău e fată, va accepta ca aceste lucruri să i se întâmple şi ei, pentru că a văzut acasă la mama ei. Eu nu aş suporta ca fiică-mea să păţească aşa ceva. Nu aş suporta să accepte să i se arunce o palmă, doar că aşa a văzut la mama ei”, a declarat Andreea, fără a spune însă clar dacă a fost agresată de fostul ei soț.