Dîncu: România are dispoziție 658 de milioane de euro cu care să ajungă la o administrație modernă

România are dispoziție prin Programul Operațional de Capacitate Administrativă (POCA) un buget de 658 de milioane de euro cu care să ajungă la o administrație mai modernă, mai eficientă și mai transparentă, a spus vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale, la semnarea proiectelor finanțate din fonduri europene pentru perioada de programare 2014-2020, informează AMOSNEWS.
"Semnăm în această zi primele contracte dintr-un proiect legat de capacitatea administrativă. Este debutul, ca să spunem așa, al semnării contractelor pentru Programul Operațional de Capacitate Administrativă 2014-2020. Este un program care a fost (...) unul dintre cele mai de succes programe ale exercițiului financiar trecut 2007-2013. Avem pentru acea perioadă o rată de absorbție de aproape 98%. (...) Pentru exercițiul financiar nou, acest program are o țintă ambițioasă, peste 90.000 de funcționari publici și lucrători contractuali din administrație, 250 de instituții publice, cel puțin, din partea aceasta pe care o vizăm până acum, un buget de 658 de milioane de euro, deci peste o jumătate de miliard de euro care să ajungă într-o administrație mai prietenoasă, mai modernă, mai eficientă. (...) Asta înseamnă că a fost apreciată performanța, că s-au deschis noi căi pentru modernizarea administrativă. (...) Am deschis liniile de finanțare încă din primăvara anului trecut. În cadrul acestui eveniment vom lansa trei contracte de finanțare, care vor sprijini condiționalități ex-ante pe care le avem pentru alte programe operaționale, de exemplu pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) sau în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cât și măsuri pe termen scurt, să spunem, care sunt legate de strategia pentru consolidarea administrației publice", a spus Vasile Dîncu, joi, într-o conferință de presă desfășurată la sediul MDRAP.