Dorinel Munteanu va plăti lunar o pensie uriașă!

Membru marcant al generației de aur a fotbalului romanesc, Dorinel Munteanu este oficial un bărbat liber după ce judecătorii au pronunțat divorțul dintre el și soția sa, cu care a fost căsătorit 27 de ani, informează CANCAN.
Fostul mare fotbalist a introdus acțiunea de divorț la sfârșitul anului trecut, iar procesul a fost unul rapid, magistrații de la Judecătoria Reșița pronunțând verdictul după doar trei termene. ”Admite acţiunea precizată de reclamantul-pârât Munteanu Dorinel-Ionel în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Munteanu Simona-Nicoleta. Desface căsătoria încheiată între părţi la data de 10 septembrie 1988 prin acordul ambilor soţi. Încuviinţează ca pârâta-reclamantă Munteanu Simona-Nicoleta să păstreze numele dobândit în urma încheierii căsătoriei, acela de „Munteanu”, se arată în decizia instanței.
Dorinel și Simona se luptă pentru avere

Dorinel și Simona se luptă pentru avere
Magistrații au decis că fostul fotbalist trebuie să achite și o prestație compensatorie. ”Obligă reclamantul-pârât Munteanu Dorinel-Ionel să plătească pârâtei-reclamante Munteanu Simona-Nicoleta prestaţie compensatorie în cuantum de 1.500 euro lunar în situaţia în care aceasta nu realizează nici un venit sau dacă realizează venituri inferioare sumei de 20.000 euro/lunar, 2.500 euro/lunar în situaţia în care pe viitor va realiza un venit lunar de peste 20.000 euro/lunar, 3.500 euro/lunar pentru un venit lunar de peste 30.000 euro/lunar, respectiv 4.500 euro/lunar pentru un venit mai mare de 50.000 euro/lunar, la care se adaugă suma de cel mult 2500 euro/lunar pentru cheltuielile curente din Germania (asigurare imobil, impozit, asigurare maşini, curent, apă, telefon, asigurare boală a fiicei)”.
Au de împărțit 630.000 de euro
Dorinel și Simona Munteanu se luptă și pentru avere într-un alt proces, iar fiecare încearcă să obțină o “felie” cât mai mare. La ultimul termen de judecată, instanța a amânat cauza pentru că fostul mare fotbalist să plătească taxa de timbru în valoare de 85.311,32 lei, suma reprezentând 3% din ceea ce au cei doi de împărțit. Ceea ce înseamnă că averea pentru care se luptă Dorinel și Simona Munteanu este de aproximativ 630.000 de euro.