Dragnea: Am discutat cu premierul și cu alți membri ai guvernului să ne prezinte o variantă de comasare a unor instituții

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, a anunțat marți că a discutat cu premierul Mihai Tudose și cu alți membri ai cabinetului ca, în foarte scurt timp, să prezinte o variantă de comasare a unor instituții.
"Am discutat cu prim-ministrul în weekendul ăsta și cu alți membri ai guvernului și i-am rugat ca în foarte scurt timp să ne prezinte o variantă de comasare — de care am vorbit în campania electorală — de comasare a unor instituții. Hai să zicem Ministerul Agriculturii. (...) Înainte era Ministerul Agriculturii la București și Direcția agricolă în județul... Ministerul Muncii: înainte era Direcția muncii, Casa de pensii. Acuma au apărut tot felul de agenții naționale, au fost inventate de-a lungul anilor: 'Asta trebuie să o facă neapărat o agenție'; s-au făcut imediat în județe și, înmulțit cu 40 și ceva, și avem mii", a declarat Dragnea la România TV, citat de AGERPRES.
Întrebat dacă vor fuziona aceste structuri, el a răspuns afirmativ: "Da. Ca să funcționeze".

Liderul PSD susține că "nu neapărat" este vorba despre renunțarea la personal, ci despre eficientizarea activității instituționale.
"Ținta nu e să se renunțe la personal, ținta e să simplificăm circuitele. Cineva care vrea să obțină acum un aviz se sinucide. Șase mașini de șefi într-o parcare, într-o clădire, înseamnă că acolo sunt șase instituții, adică șase șefi. Pai, până treci pe la fiecare, mori, mai bine nu treci și îți iei câmpii. Și asta nu e vorba numai la cele două ministere. Sunt agenții inventate ca să îndeplinească niște atribuții pe care le poate îndeplini chiar ministerul, cum le îndeplinea înainte. Acordeonul ăsta, care s-a umflat atât, îl restrângem. Nu trebuie neapărat să plece oameni, dar să simplificăm procedurile, pentru că e nevoie de mulți oameni care să muncească, dar trebuie să fie așezați unde trebuie", a spus președintele Camerei.
Potrivit acestuia, "sunt nenumărate companii, instituții publice" unde cei care au ajuns șefi consideră că acestea sunt proprietatea lor. "De ani de zile s-a împământenit acest obicei — am ajuns șef la o companie, șef la o agenție, la o regie, 'frate, e a mea'! 'Am câștigat concursul (...), e a mea, frate, am pus-o în cap, frate, vrei să mai dai afară, plătești daune'. În situația asta a ajuns statul român, în care indivizi veniți de nu știu unde ocupă niște posturi de conducere, companiile alea se duc în cap", a afirmat Dragnea.