Dușa: România este un partener solid și de încredere al SUA

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a declarat miercuri că parteneriatul strategic bilateral este o dovadă a angajamentului ferm că România este un partener solid și de încredere al SUA, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o cu generalul Philip M. Breedlove, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), informează un comunicat de presă al ministerului.
În opinia ministrului român, baza Mihail Kogălniceanu a devenit un important hub logistic și un centru de tranzit care constituie rezultatul cooperării excelente între România și Statele Unite ale Americii.
La rândul său, generalul Philip Breedlove a apreciat efortul Armatei României pe timpul participării la operațiile NATO din ultimii ani, aceasta fiind un partener important alături de trupele americane.
Mircea Dușa a transmis, totodată, generalului Breedlove susținerea României pentru un angajament aliat ferm în Afganistan după anul 2014 și sprijină intenția Alianței în direcția îmbunătățirii instruirii și a exercițiilor, cu scopul unei mai bune interacțiuni cu partenerii NATO.
Un alt subiect de discuție a fost situația de securitate din Ucraina, ministrul Mircea Dușa apreciind faptul că SUA contribuie la asigurarea securității în flancul estic.
Implementarea Planului de creștere a capacității operaționale a NATO va putea oferi o viziune clară și coerentă cu ocazia Reuniunii miniștrilor apărării din luna februarie a anului 2015, arată sursa citată.
Cu această ocazie, ministrul Mircea Dușa a transmis militarilor americani urările sale pentru Ziua Recunoștinței, sărbătorită joi.