Eugen Nicolăescu despre proiectul de modificare a Codului muncii: Îl considerăm inoportun

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților consideră inoportun proiectul de lege privind modificarea Codului muncii, dar, dacă patronatele doresc să se realizeze o perfecționare a acestuia sau a legislației în domeniu, Partidul Național Liberal este deschis să asigure cadrul necesar pentru o asemenea activitate, în vederea creșterii competitivități, a performanței și a flexibilizării relațiilor dintre angajatori și angajați, a concluzionat luni deputatul Eugen Nicolăescu, liderul grupului liberalilor, la încheierea dezbaterii "Modificările Codului muncii".
"Considerăm că pe acest proiect de lege, chiar dacă îl considerăm inoportun, dacă totuși se dorește continuarea dezbaterii lui în Parlament, până la respingere, este necesară realizarea unei consultări reale cu tot mediul de afaceri — la nivel național și local — pe o perioadă de circa trei luni de zile. Cred că este o perioadă rezonabilă de consultări, în care să ne gândim la oportunitate, la principii, la obiective, la aspecte care pot fi acceptabile, la corelări cu cealaltă legislație", a afirmat Nicolăescu, menționând că și sindicatele pot fi partenere la aceste discuții.
Totodată, el a solicitat Guvernului să realizeze și să publice un studiu de impact al implementării unui asemenea act normativ.
"Solicităm Guvernului ca, înainte de exprimarea oricărei poziții referitoare la acest proiect de lege, să realizeze și să publice un studiu de impact al implementării unui asemenea act normativ și să prezinte public un tabel comparativ cu țările cu competitivitate mai mare decât România", a afirmat deputatul PNL.
La rândul lor, reprezentanții patronatelor au spus că acest proiect legislativ trebuie să intre în dezbatere parlamentară numai atunci când aceasta se va purta cu toate părțile implicate, ei exprimându-și dezacordul față de schimbările propuse la actualul Cod al muncii pentru că "atacă competitivitatea economiei românești" și "ar fi o nouă piatră de moară pusă la gâtul" acesteia.
În opinia patronatelor, modificările propuse în proiect se traduc în costuri suplimentare cu forța de muncă, ceea ce este echivalent cu dispariția unor firme sau cu suportarea acestor costuri de producție de către consumatorii finali, ceea ce ar însemna o dispariție a competitivității.
"Este o imixtiune gravă în planul de afaceri propriu fiecărei companii în parte. Este vorba de o rigidizare brutală a unor proceduri legislative care păreau eliminate și depășite", potrivit pozițiilor exprimate de reprezentanții patronatelor. Ei au atenționat asupra amenințării la care este supusă piața muncii temporare, în condițiile în care modificările la acest act normativ ar fi adoptate în Parlament.
Potrivit deputatului PNL Cristina Pocora, vicepreședintele Comisiei pentru muncă, liberalii vor avea o discuție pe această temă și cu sindicatele.
Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 — Codul muncii a trecut de Senat, în prezent se află la Comisia pentru muncă și urmează să intre în dezbaterea acesteia după ce se va primi punctul de vedere al Guvernului.
"Proiectul de lege își propune elaborarea unor soluții legislative apte și capabile să asigure un cadru normativ echilibrat în distribuirea drepturilor și obligațiilor partenerilor relației de muncă și utile în vederea implementării cu succes a politicilor privind ocuparea forței de muncă, echilibrarea relațiilor de muncă între angajatori și angajați", se arată în expunerea de motive a actului normativ.