Exit-poll-urile IRES, Sociopol și CURS-Avangarde o dau câștigătoare la Primăria Capitalei pe Gabriela Firea

Exit-poll-urile realizate duminică de IRES, Sociopol și CURS-Avangarde au creditat-o pe senatoarea social-democrată Gabriela Firea drept câștigătoare a mandatului de primar general al Capitalei, informează AGERPRES.
Conform rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde și difuzat la închiderea urnelor de România TV și TVR, candidatul Alianței PSD+UNPR, Gabriela Firea, a obținut, duminică, 42,48% din voturile bucureștenilor pentru funcția de primar general al Capitalei, în timp ce Nicușor Dan, reprezentantul Uniunii Salvați Bucureștiul, a fost creditat cu 29,82%.
Rezultatele exit-poll-ului realizat de IRES și difuzat de Digi 24, o plasează tot pe Firea pe primul loc, cu un procent de 42,1% din voturile bucureștenilor, în timp ce Dan a obținut 29,8%.
Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de Sociopol și difuzat la închiderea urnelor de Antena 3, Gabriela Firea a obținut 41% din voturile bucureștenilor pentru funcția de primar general al Capitalei, în timp ce reprezentantul Uniunii Salvați Bucureștiul Nicușor Dan — 29%.