FC Barcelona a jucat fotbal cu nevăzătorii din naționala paralimpică a Spaniei!

FC Barcelona a marcat startul Jocurilor Paralimpice de la Rio – varianta Jocurilor Olimpice pentru persoanele cu dizabilități – printr-un joc simbolic cu naționala paralimpică de fotbal a Spaniei, informează LIBERTATEA.
La acțiune au participat Messi, Rakitici, Busquets, Sergi Roberto și portarul Masip, care au jucat legați la ochi împotriva nevăzătorilor ce reprezintă Spania la Rio.
Screen-Shot-2016-09-08-at-092558
Cele două echipe s-au înfruntat la penalty-uri, unde s-a folosit o minge specială, care scoate un zgomot atunci când este lovită. Messi a fost singurul jucător al Barcelonei care a marcat.