Firea: PSD aminteşte că Băsescu nu a fost în măsură să ceară demisia cuiva după votul din 2012

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, menţionează, într-o declaraţie de presă transmisă joi, că, în legătură cu solicitarea preşedintelui vizându-l pe premierul Victor Ponta, "PSD aminteşte că Traian Băsescu nu a fost niciodată în măsură să solicite demisia cuiva după votul din 2012".
"În legătură cu solicitarea demisiei premierului Victor Ponta, cerută de către preşedinte, PSD aminteşte că Traian Băsescu nu a fost niciodată în măsură să solicite demisia cuiva după votul din 2012 de la Referendum, când 7,4 milioane de români au votat pentru suspendarea sa. Din fericire, rămânerea lui Traian Băsescu în funcţie nu mai durează decât câteva zile. În paralel cu încetarea mandatelor sale, sperăm să se puna punct şi politicii demagogice pe care a brevetat-o", a arătat purtătorul de cuvânt al PSD, conform declaraţiei de presă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că îl roagă public pe Victor Ponta să-şi asume în calitate de preşedinte PSD formarea unui nou guvern, "dar din care domnia sa să lipsească", pentru "binele" şi "credibilitatea" României.
"Observ în ultimele zile că domnul prim-ministru Victor Ponta a intrat într-o frenezie a formării unui nou guvern pentru a încerca să schimbe impresia adunând fărâme de peste tot, de pe unde poate", a menţionat Băsescu, în declaraţia de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
El a adăugat că "devine de neînţeles frenezia cu care domnul Ponta încearcă să formeze un guvern în jurul domniei sale".
"Vreau să spun că politicianul Ponta este complet discreditat în interiorul Uniunii Europene. Este complet discreditat şi prezenţa domniei sale în fruntea Guvernului nu este decât un element de discreditare şi pentru România, indiferent care este majoritatea în Parlament", a susţinut Băsescu.
"Chiar dacă sunt la sfârşit de mandat, (...) public îl rog pe Victor Ponta să-şi asume în calitate de preşedinte PSD formarea unui nou guvern, dar din care domnia sa să lipsească pentru binele României şi pentru credibilitatea României", a mai spus Băsescu.