Fotbal: Claudiu Niculescu (Dinamo) – Trebuie să fim realişti, nu are rost să ne gândim la titlu în acest sezon

Antrenorul Claudiu Niculescu, prezentat oficial, luni, la conducerea tehnică a echipei de fotbal Dinamo, a declarat într-o conferinţă de presă că toţi cei implicaţi la gruparea alb-roşie trebuie să fie realişti şi să înţeleagă faptul că formaţia sa nu se poate lupta pentru câştigarea titlului în actualul sezon, informeazã AGERPRES.
"Mă bucur că după atâţia ani, mai exact opt, mă întorc la Dinamo. Azi când am intrat în vestiar m-am simţit ca acum 17 ani când am păşit prima oară în vestiarul lui Dinamo. Sunt emoţionat, dar sunt dornic de muncă. Din cele trei trofee puse în joc în ţară mai îmi lipseşte doar campionatul. Îl voi câştiga şi pe acesta, o să vedeţi. Dar nu are rost să ne gândim în acest sezon la titlu. E foarte bine să fim optimişti, dar cel mai important la fotbal e să fii realist. Aşa că e greu să ne luptăm pentru titlu în acest an. Principalul meu obiectiv e să ajungem în play-off, iar de acolo mai departe obiectivul va fi să obţinem un loc de cupe europene", a spus el.
"Vreau să obţin rezultate importante cu Dinamo, ştiu că acum nu trece printr-o perioadă bună, dar eu am încredere în jucători, în club, în suporteri că aceste lucruri se vor regla. Sunt fericit că m-am întors acasă după atâţia ani de pribegie. Mi s-a îndeplinit acel vis de a antrena Dinamo şi sper ca întoarcerea mea să fie de bun augur. Sper să îmi duc contractul până la capăt pentru că îmi doresc enorm să fac performanţă cu Dinamo cel puţin la fel cum am făcut ca jucător. Sunt greu de egalat acele rezultate, dar îmi doresc măcar un trofeu cu Dinamo ca antrenor", a adăugat tehnicianul.
Acesta îşi propune ca prin jocul echipei să îi readucă pe fanii dinamovişti la stadion. "Primul meu obiectiv şi cel mai important este să readucem suporterii la stadion. Ştiu ce înseamnă fanii dinamovişti, ştiu că pot influenţa foarte mult jocul echipei. Ca orice antrenor şi eu am nevoie de sprijinul suporterilor, echipa are nevoie de ei. Apoi obiectivul nostru ca echipă este calificarea în play-off. E normal, chiar dacă echipa nu traversează un moment bun. Dar cu multă muncă şi încredere se poate realiza acest obiectiv", a explicat el.
Niculescu a menţionat că respectă munca lui Florin Bratu la Dinamo, precizând că va discuta cu acesta în zilele următoare. "Un lucru e clar, se vrea performanţă la Dinamo şi sper să reuşim. Trebuie să respectăm toţi munca lui Florin Bratu din ultimele luni. Acum cinci luni ne întâlneam ca adversari şi m-a bătut rău, dar asta este viaţa antrenorilor. După acel meci eu am plecat de la Voluntari, iar acum ironia sorţii face ca eu să-l înlocuiesc chiar pe el la Dinamo. Am un mare respect pentru el, sunt convins că va demonstra ca antrenor. O să am timp să vorbesc cu Florin, azi, mâine, vom discuta", a mai spus noul antrenor dinamovist.
Tehnicianul Claudiu Niculescu a fost prezentat oficial, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti. Noul antrenor, care îl înlocuieşte în funcţie pe Florin Bratu, a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2020 cu FC Dinamo.